Răsucind volanul cu eleganţă, am cotit legal spre dreapta — deşi eram pe roşu. Trecusem de zebră cînd, din urmă, am auzit fluierul. Experienţa mea de atîţia ani mi-a şoptit că mie mi-era adresat. Vă fac o mărturisire: de nici un public n-am fost atîta fluierată, ca de miliţia din Varşovia.
Am oprit. Miliţianul care se apropia de mine era chipeş şi chiar genul meu. Se vede că arătam bine la volan, dacă la apariţia mea păzitorul ordinii rutiere a părăsit intersecţia în voia soartei. Cînd îmi ceru permisul de conducere şi actele maşinii, nu l-am mai bănuit că a vrut doar să mă cunoască.
Examina cu ochi critic actele, apoi pe mine, şi oftă. Nu-mi place cînd oftează miliţia. Pe urmă ai întotdeauna neplăceri.
— Plătiţi amendă, tovarăşă, îmi spuse, înapoindu-mi hîrtiile.
Auzind cuvîntul bine cunoscut, m-am simţit acasă.
— Cu plăcere. Îmi place la nebunie să plătesc amenzi. Dar aş vrea să ştiu pentru ce?
— Aţi cotit la dreapta fără să aşteptaţi trecerea primului val de pietoni — mă lămuri păzitorul ordinii publice. Trebuie să aşteptaţi întotdeauna trecerea primului val. Puteţi coti, dar abia după ce a trecut primul val.
Şi mi-a întocmit un proces verbal.
Dinspre intersecţia abandonată se auziră atunci scrîşnete de frîne şi nişte cuvinte tari:
— Nu că n-aş vrea să plătesc — i-am spus politicos — dar, după mine, problema e discutabilă. Ce numiţi dumneavoastră primul val?
Dinspre intersecţie se auzi zgomot de fiare ciocnite: un tramvai intrase într-un camion.
— Primul val înseamnă primul val de pietoni — îmi explică miliţianul.
Se părea că nu erau victime. Vatmanul şi şoferul camionului se ocărau şi se ameninţau cu pumnii. În jur — o îngrămădeală de maşini. Unele claxonau.
— Exact, tovarăşe sergent, dar cît trebuie să aştept primul val?
— Aşteptaţi pînă trece. După aia vă puteţi vedea de drum. Cît timp trece, trebuie să aşteptaţi. Grămada de automobile creştea repede; într-un autobuz oprit brusc intră un Fiat mic. Şoferul autobuzului se aplecă peste portieră răcnind:
— Era să-mi faci praf maşina. Angajează-te la circ mai bine, că acolo oamenii vor să rîdă. Parcă ai conduce maşina aia de cusut cu mîinile legate şi ochii sub şezut, pe o stradă principală!
— Nu-i vorba de amendă, dar ştiţi, ca principiu. Să spunem că a trecut o parte din pietoni — acesta-i primul val — nu? Eu pornesc, dar la traversare mai apare un pieton. Asta e tot din primul val sau îl putem trata individual?
Mulţimea care claxona, suna şi înjura, creştea văzînd cu ochii.
— Pietonul poate trece — îmi explică miliţianul. La semnalul roşu ar fi trebuit să aştepte, dar la verde poate trece. Dumneavoastră plătiţi, vă rog, amenda. N-aţi aşteptat trecerea primului val. Ca şi cum s-ar fi vîndut cotlet fără os la preţ redus, sau s-ar fi dezlănţuit un cutremur cu incendiu — aşa arăta acum intersecţia.
De pe o stradă laterală, sosi în fugă un şofer.
— Voiam să cer o informaţie, tovarăşe miliţian. Ce se întîmplă aici, de e aşa blocaj? Unii spun că pe stadion este meciul revanşă Polonia — R.F.G., alţii că soseşte la noi un prim ministru străin.
Miliţianul răspunse îndatoritor:
— Se întîmplă că această conducătoare auto a cotit spre dreapta fără să aştepte trecerea primului val de pietoni. Plăteşte oricum amenda dar, ca fiecare cetăţean, are dreptul să ştie pentru ce plăteşte. N-a aşteptat să treacă primul val. Dumneavoastră, tovarăşe, unde aţi lăsat autoturismul?
— Păi mai încolo, printre maşinile blocate.
— Neasigurat?
— Păi, pentru un minut?
— Neasigurat?
— Păi, pentru un minut?
— Plătiţi amendă. Nu aveţi voie să lăsaţi maşina fără s-o asiguraţi. Pe carosabil trebuie să păstrăm ordine!
În româneşte de ELENA TIMOFTE
(Perpetuum comic ’85, pag. 240)