Poem elegant cu concluzie

M-am pomenit, mai ieri, rostind:
                                                     nimic
Şi-ndată unul auzindu-mă
                                         din întîmplare.
A exclamat: vai, ce curaj! Acest amic
Şi-a spus opinia
                   făţiş,
                                   în gura mare!
Al doilea, la rîndu-i: ce frumos!
A spus nimic
               în dulce ritm de melodie.
Ah, ce cuvînt!
               Să-l sorbi adine şi savuros!
Iată poetul
                şi ce-nseamnă poezie!
Al treilea:
                Ce solitudine
                                          şi ce oglinzi
Pentru viaţă,
                pentru timp şi pentru spaţiu
Cuvîntul vine din trecutul
                                            către ce tinzi
Spre ce devii
                    prin îndelungul tău nesaţiu.
Iar alţii-n cor:
                        Ce intelectual!
Sau alţii:
                da, e realist, însă banal.
Circumvoluţii
                        Conştiinţei etherate
introspectiv
                         extravertit
                                             ca într-un val
în care viaţa tainică
                                   spre moarte bate.

Vedeţi deci cîte replici alandala
Cum fiecare parcă-mi cere socoteala
pentru-un cuvînt oricare
scos din mantaua poeziei la-ntîmplare.

În româneşte de AL. ANDRIŢOIU

(Perpetuum comic ’85, pag. 217)

Vezi toată postarea