(Inedit)
FÎNTÎNA NOUĂ
Firul acestui izvor cu dantelă fină,
răsfăţat pe stîncă de lumină,
răsucit în cîntec de cascade,
cu marame, voaluri şi broboade,
astîmpără şi sete, dă răcoare,
dar... tot ca-n vremea lui Ştefan-cel-Mare.
Romanii chiar învăţaseră nişte pîrîuri vioaie
să coboare din munte pe „ţurloaie"
şi, căţărate-acasă în perete,
să spele, să potolească o arşiţă sau să desfete.
Noi însă, care cotrobăim acuma prin astre,
am făcut această fîntînă
demnă de vremurile noastre.
Îţi place? Ce zici?
— Eu văd nişte becuri ca nişte ţepi de arici,
o caracatiţă de tuburi, un pian de clape
şi parcă nişte munţi priponiţi cu frînghii
de un cer care stă să se crape...
Dar cum se bea?
— Simplu. Ascultă explicaţia mea.
Pe la ceasul cînd începe mitul,
iadeşu-i subtil cu infinitul,
apeşi brusc pe butonul doi;
ţîşneşte un şuvoi
care se urcă şi se pierde
prin pădurea aceea care se face verde;
— Pădurea e zidul acela ros de tencuială?
— Da. Este Pădurea noastră Primordială.
Calci pe clapele: 7, 1, 4, şi 10,
pînă se colorează o glastră
care dă drumul jetului mov
către Marea Fereastră;
se mişcă maneta spre stînga, în sus şi-n jos,
şi, de prin tuburile laterale ascunse,
se dezlănţuie Ciclul Furtunos
care va da viaţă Primelor Frunze.
Şi, cînd peisajul e gata,
se umple de apă paharul şi găleata.
— Ostenitorule, opreşte-te! Nu ştiu ce se-ntîmplă
la mine sub ceafă şi sub tîmplă...
Recunosc, mă uimeşte Noul,
dar nu-nţeleg şi mă-nspăimîntă tabloul...
— Mă mir. Peisajul e o simplă icoană
din viaţa noastră contemporană.
— Contemporană?!
— Da. Un infinit
în contemplarea unui troglodit.
— Aşa o fi, dar pentru chinul setei mele sfinte
mi se pare greu de ţinut minte,
pe de-o parte sculele şi tehnica, pe de alta risipa
de a pîndi emoţiilor clipa...
Fîntîna mi se pare mai degrabă un templu
în care sînt chemat să oficiez în loc să contemplu...
Şi-apoi, dacă timpul meu nu e timpul fîntînii?!
Şi dacă vreau alt joc decît al minţii şi-al mîinii?!
N-ai putea mai bine să-mi spui ce să fac
cînd ard zilnic, şi zilnic mi-e sete,
cînd freamăt şi ziua şi noaptea de dor?!
— O, atunci o iei ca prostul, băiete,
cu mii de ani înapoi la... izvor.
O FABULĂ CU ŞASE MORALE CARE NU FAC NICI DOUĂ PARALE
Nu te tîrî! Mergi drept privind spre soare!
Munceşte dîrz! Ce faci să aibă rost!
Nu linge unde scuipi! Calcă-n picioare
Tot ce te-nvaţă un viclean şi-un prost!
*
Un tată-şi dăscălea pe cîmp... fărîma.
*
— Ce cap tehui la ăsta! - zice... rîma.
(Perpetuum comic ’85, pag. 144)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu