Videocircuit

        Vică este dărîmat dar fericit. Priveşte cu ochi roşii, peste care pleoapele cad mereu — i-ar cădea şi capul dacă nu şi l-ar sprijini în pumni — la colegii de birou, care dormitează visînd nechezolul sau ceaiul verde de la ora 10. În sfîrşit, e şi el în circuit. Casetele recuperate dimineaţă, la ora 6, în staţia Kogălniceanu, de la o jună blondă, obosită, se află în birou, încuiate. Ieri, la ora 14 fix, le-a predat, în aceeaşi staţie, unui individ mustăcios, contra alte două casete — el nu are video — cu care a fugit la fostul coleg de liceu — Popescu — care are un frate vaporean şi video — unde au vizionat, pe sărite, căci nu aveau la dispoziţie decît trei ore, nişte concerte de muzică „ultra" şi ceva filme tari. Apoi a sprintat, cu un taxi, pînă în faţa Circului de stat, a schimbat cele două casete cu un student de la I.E.F.S., sportiv de mare performanţă — şi-a dat seama după cum i-a spus „Ţîcă, dacă la ora 22 fix nu eşti cu ele în faţă la Favorit ţi-am luat gîtu’" — ceea ce l-a determinat să rostească un angajament gîtuit de emoţie. La tovarăşul Băloiu — responsabilul restaurantului intim şi familial Mărul de aur — unde a dus casetele, nu a avut loc decît pe un carton cu sticle de Wyborowa (goale), fapt care i-a cauzat anumite dureri fizice, dar şi morale, ca să zicem aşa, căci nu a văzut decît un sfert din ecranul Sharp-ului. „Mintea gimnastică" a întîrziat vreo trei sferturi academice, nici măcar nu şi-a cerut scuze, dar i-a dat în schimbul mitocăniei marfă bună, cu care s-a prezentat tocmai dincolo de Podul Băneasa, la domiciliul unei stewardese reformate, unde, într-o companie de oameni ce au atingere cu intelectualii şi cu limbile străine, a rămas pînă dimineaţa.

        Acum, aşteaptă deschiderea discuţiilor la care în sfîrşit, poate participa în cunoştinţă de cauză, neîndrăznind totuşi să ia primul cuvîntul. Ca de obicei, Luţa Pîrlog — care are bărbatul plecat cu Arcom-ul — atacă prima: „Mi-au adus nişte chestii, copii! Unu’, nu ştiu cum îi zice, cu un tip care vorbea cu un creier... Vorbea şi plîngea, al dracului, da şi nevastă-sa, scorpie, a vrut să-i bage creierul la cuptor!" „Vax! Am văzut ultimu’ Brusli, are de toate, cafturi, tipe, chestii... Maşini automatice, ne-a lăsat ţuţ!", intervine Lică Moman, care totdeauna are pretenţia că e cu un minut mai deştept ca toată lumea. „Da cum îi zice, bă Lică, la ultimu’ Brusli ăsta să-l fac rost şi eu?" „Nu ştiu, bre, nea Merlă, da e ultimu’!" „Ultimu’, ultimu’, iar ai dormit la generic, nici nu ştii la ce te-ai chiorît! Uite, noi văzurăm Extrocistu’, am crezut că ne vărsăm fierea... Da a fost bun. Psihologic!" „Cunoaştem genul — nu se lasă Moman. Să-l vezi p’ăla de se transformă unu’ în lup şi în combinaţie c-o pipiţă, care face pe sora de spital, rad o groază de oameni nevinovaţi!" „Da’l împuşcă pîn’ la urmă!" „Îl, îl, da cîte victime a făcut ei". Mimi de la registratură oftează, sau cască, nu are importanţă: „Nouă ore ne-am uitat la serialul ăla, „Preţul succesului", a fost şi la noi la teveu, da’ nu se compară!". Moman se arată contrariat. „Păi ce? Au schimbat actorii? Subiectul?" „Nuuu, da e aaltcevaaa să-l vizionezi tot odată!" „Era subtitrat?" „Nu draaagă, englezeşte, am înţeles perfeeect. De un an de cînd facem video s-a prins ceva şi de mine, că în şcoalăăă..." „Eram prima la limbi străine" — reiau toţi în cor. Mimi, fată bună, nu se supără, doar oftează, sau cască, şi trosc capul îi cade pe hîrţoage şi adoarme instantaneu. „Io am adormit la ăia care dansează stînd în cap!", recunoaşte Mişu Georgescu, dovedind fair-play. „Era patru dimineaţa, ce dracu, şi nevastă-mea nu se mai sătura." „Dom’le da ăla cu marţienii ăia de se cafteau cu indienii îl are cineva?"

        Vică îşi dă seama că a văzut ceva cu extratereştri, la stewardesă, sau nu, la tovarăşul Băloiu, dă să deschisă gura dar realizează că nu-şi aminteşte nimic. Moman îl reperează însă şi-l ia repede: „Ia zi, bre, Vică, ziceai că ai intrat în circuit. Sau a fost hohă?" ,Am intrat, am..." „Păi, toarnă ce-ai văzut!"
        Pe Vică îl trec toate apele, pe retină îi vin frînturi de filme, de show-uri, lovituri de karate, împuşcături, maşini răsturnîndu-se sau luînd foc, femei cu o ţinută sumară, bărbaţi cu umeri laţi şi capete mici, avioane ultra-sofisticate, punkişti, actori cunoscuţi, necunoscuţi, în cap îi sună cuvinte neînţelese, e cuprins de ameţeală, biroul se învîrte cu el, colegii rîd, „Heee, n-ai văzut nimic!" „Ai dormiiit, acasă, în pătiiic, bebeluşuleee!" „Vinzi gogoşi, ai?".
        Cu un efort suprem şi disperat Vică se ridică în picioare, cu cîte o video-casetă în fiecare mînă, şi strigă: „Helău mister Semaca, mai neim iz Lăscărică, aim Vică, ies video, pam-pam, jjj, biu, biu, heelp, hau, hau, hau..." E în picioare pe birou, nu mai poate fi temperat, latră, împuşcă şi cîntă. Cei mai bărbaţi dintre colegi, ajutaţi şi de alţi inimoşi, de prin birourile vecine, reuşesc să-l imobilizeze. Mimi, oftînd, formează un număr telefonic din trei cifre iar Mişu Georgescu, om citit, mormăie mai mult pentru sine: „A intrat şi el în circuit, ce să-i faci... Vedi video e poi...".

(Perpetuum comic ’88, pag. 73)