Şedinţa

        Fu chemat la director Soloviov, preşedintele comitetului pe intreprindere.
        — Şedinţa este pregătită? Să vedem planul!
        Soloviov scoase din mapă hîrtiile cu însemnări.
        — Acesta-i planul: în prezidiu, de la stînga la dreapta — Bedrişcev, Ptişciuk, eu şi Cernilov. Dumneavoastră?... — Şi făcu o pauză.
        — Voi fi în sală, spuse democratic directorul.
        — Referatul durează patruzeci de minute, aplauzele vor începe din două locuri.
        — Crezi că se va aplauda? se îndoi directorul.
        — În mod sigur, zise Soloviov. Vor răspunde de aplauze — Baborîkina, Sipahin şi Mamaev.
        — Nu cumva durează prea mult referatul?
        — Mai scurt, nu ar fi consistent. Ordinea de zi este actuală: disciplina.
        — Şi mai apoi?
        — La dezbateri vor lua cuvîntul Baulski şi Paukova, Alopatiev şi Cesalova, Kindjalidze şi Muhoboeva.
        — În perechi? întrebă neîncrezător directorul.
        — Pe rînd, explică Soloviov. El, ea, el, ea...
        — Am înţeles, dădu din cap directorul. Pe ce temă vor fi dezbaterile?
        — El va vorbi despre problemele de producţie, Ea — despre cultură şi modul de viaţă.
        — Şi ce va urma după dezbateri?
        — O pauză, zise Soloviov. În timpul pauzei se vor „comenta" dezbaterile, se va face schimb de păreri, se vor elucida diversele puncte de vedere.
        — Substanţial, îl elogie directorul.
        — După pauză — bicele! — care se vor bucura de eficacitate, spuse Soloviov.
        — Ce anume? întrebă nedumerit directorul.
        — Bicele, reluă Soloviov, autocriticile. Şi le vor face Glîbov şi Jevakin.
        — Dar eu de ce n-am ştiut nimic despre ei? şi fruntea directorului se crispă.
        — Sînt nou angajaţi, spuse Soloviov. Încă n-au reuşit să se afirme. Le-am şi dat sarcină.
        — Se vor achita de sarcină? întrebă îngrijorat directorul.
        — Trebuie. „Tovarăşi, — va spune Glîbov, — iau cuvîntui pentru prima dată, mi-e greu să vorbesc. Este ruşinos, dar recunosc că am plecat la prînz fix, cu un minut mai devreme. Sînt conştient, tovarăşi, n-o să se mai repete!..." Şi aşa mai departe. Eu i-am alcătuit textul.
        — Dar Jevakin? întrebă respectuos directorul.
        — „Nu am cuvinte, va spune Jevakin. Iau şi eu cuvîntul pentru prima oară, şi mie mi-e greu să vorbesc. Mi-e ruşine, tovarăşi, am plecat la prînz cu trei minute mai devreme. Vina este a mea şi pentru că nu i-am ţinut locul lui Glîbov, fapt pentru care a fost obligat plece şi el mai devreme. Am conştiinţa vinovăţiei tovarăşi, aşa ceva în toată viaţa n-o să mai fac!..." Şi restul, în asemenea spirit. În plus, vor urma exclamaţii din sală: Baborîkina, Sipahin şi Mamaev.
        — Perfect, îl lăudă directorul. Mai trebuie pregătite şi unele momente speciale. Spre exemplu, în timpul regretelor, să se apeleze la statistică. De genul, într-un singur minut ţara produce atîtea strunguri, se extrage atîta cărbune, se nasc atîţia copii... Asta, ca să fie clară valoarea unui minut! Dar şi aşa, pe ansamblu, este eficace. Ai grijă ca şedinţa să decurgă organizat. Va veni delegatul trustului, ai înţeles? Să se desfăşoare totul ca în planul stabilit aici.
        Şedinţa a avut un curs normal.
        Este adevărat totuşi că Baborîkina a făcut ceva exces de zel, propunînd să fie sancţionaţi cu o rublă contravenienţii. La care, Jevakin nu s-a stăpînit şi i-a scăpat de la tribună vorbele: „Nu aşa ne-am înţeles!"
        Dar Sipahin şi Mamaev au îndreptat lucrurile, încurcate de Baborîkina.
        Ca rezultat, după cîteva zile noii angajaţi Glîbov şi Jevakin au plecat la prînz cu fix un minut mai înainte şi s-au întors la lucru după trei zile...

În româneşte de STELIAN CEAMPURU

(Perpetuum comic ’87, pag. 244)