Mă numesc Milan şi lucrez într-o uzină locală. Sînt un tînăr de perspectivă, am treizeci de ani şi doi copii. Ieri m-a chemat şeful şi mi-a spus:
— Ascultă, Milan, eşti un lucrător tînăr şi de perspectivă. Pînă în ziua de azi ţi-am tolerat întîrzierile, dar au început să cîrtească colegii tăi. Pe scurt, mîine de dimineaţă te prezinţi la mine, la ora 7 fix.
Atît! Şi am plecat din biroul lui.
Aşa cum mi s-a „ordonat", astăzi m-am prezentat la şef. S-a uitat la mine supărat:
— Ţi-am spus că trebuie să te prezinţi la 7 şi acum cît e ceasul?
— Şapte şi şaisprezece...
Şeful şi-a încruntat fruntea şi mi-a arătat uşa.
Am plecat. Doamne ce nedreaptă e lumea. Dacă omul vrea să aibă linişte acasă, n-o poate avea la serviciu. Dacă vrea să aibă pace la slujbă, n-o are acasă. Ce e de făcut?
Mă scol la şase. Apoi zbor, la 6,10 sînt deja spălat, îmbrăcat şi mă bărbieresc repede. De la 6,15 şi pînă la 6,35 zbor la alimentara după cornuri proaspete şi lapte. La 6,35 sînt din nou acasă. Repede fac un ceai, o cafea sau o cacao. Pun ouăle la fiert, întind untul pe pline, pregătesc gustarea de zece pentru copii, fug să trezesc soţia şi copiii. Este 6,45. Repede îmi iau pardesiul şi aud vocea adormită a soţiei:
— Pleci, iubitule?
— Da, scumpo!
— Deschide geamurile - îmi strigă.
Nu pot s-o refuz. Trebuie să mă întorc.
Apoi fug repede la ascensor. Ca de obicei - nu merge. Pe scări, una două, sînt jos. Ultimul meu autobuz trece la 6,55. Drumul de zece minute trece prea încet. La 7,05, cîteodată şi mai tîrziu, după cum a dormit şoferul noaptea trecută, sînt la poartă. Zbor fulgerător, sînt la birou, repede întind hîrtiile pe masă şi deja e 7,15 şi nici n-am apucat să-mi scot pardesiul. Exact aşa a fost şi ieri dimineaţă. Doamne fereşte dacă aş dormi! Este cinstit ca omului să i se reproşeze că are grijă de familie? După mine, nu!
Aşa am să fac şi mai departe.
Doar pentru un sfert de oră n-o să-mi pun familia în cap?
În româneşte de T. CUTLIC
(Perpetuum comic ’87, pag. 240)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu