Ce faci dacă eu mor?

Ea        — Ascultă, dragă, ce-ai să faci tu, dacă eu mor?
El         — Ce-ţi veni, fetiţă dragă?
Ea        — Oricine poate muri; pot şi eu, ştie?
El         — Dar nu văd de ce să mori...
Ea        — Dar să presupunem că da. Tu ce faci?
El         — Mă însor cu bătrîna Kopcikiewiczoowa.
Ea        — Lasă gluma şi spune-mi: ce faci?
El         — Am să fiu deznădăjduit.
Ea        — Multă vreme?
El         — Foarte multă.
Ea        — Cît?
El         — Pînă la sfîrşitul vieţii.
Ea        — Şi dacă, de exemplu, ai să mori la o săptămînă după mine?
El         — Şi ce-i cu asta?
Ea        — Păi nu eşti deznădăjduit decît o săptămînă.
El         — Nu, zău, nu găseşti un subiect mai vesel?
Ea        — Spuneai că multă vreme. Grozav de multă... O săptămînă de deznădejde şi gata, ai uitat... Nici nu merită să mor...
El         — Atunci nu mai muri.
Ea        — Dar dacă totuşi mor, tu ce faci?
El         — Să mă mai gîndesc.
Ea        — Mă înmormîntezi frumos?
El         — Foarte frumos.
Ea        — Cu ce flori?
El         — Cu ce vrei tu.
Ea        — Păi da, acum promiţi cîte-n lună şi-n stele, dar pe urmă cine mă mai întreabă pe mine? Pot să jur, că-mi pui crizanteme în sicriu.
El         — Bine, crizanteme.
Ea        — Vezi? Şi ştii doar şi tu cît de rău îmi stă cu galben. Nu mai face totul după gustul tău. Ştii cum îmi vine cu pălăria aia, pe care mi-ai cumpărat-o tu. Cînd am intrat cu ea în cap la cofetărie, era să mor de ruşine. Vezi tu, cînd am să mor — o să-ţi pară rău că te-ai purtat aşa. Dar o să fie prea tîrziu. Alt bărbat... Pampakowa, cînd au îngropat-o, era acoperită cu crini. Urîtele au mai mult noroc. Îmi pui şi mie crini?
El         — Bine, îţi pun crini.
Ea        — Cam funebru. Şi cu ce rochie? În aia neagră de catifea?
El         — Bine, în aia neagră de catifea.
Ea        — Nu, aia neagră mă cam maturizează. Mai bine cu cea albastră. Măcar că mi-a cam stricat-o croitoreasa. Un material aşa de scump... Poate mai bine — în aia de la cununie. Albă, lungă.
El         — La cununie ai avut un costum bleu marin.
Ea        — Sigur că bleu marin. Nu-ţi pierzi cumpătul nici la înmormîntarea mea. Atunci uite ce: facem una albă, special pentru asta. Un material mai plin, să se muleze, însă numai pe partea mată şi cu un model cît mai simplu. În orice caz, fără tăietură în talie, că îngroaşă. Pe lîngă gît şi cîteva fronseuri pe şold. Se poartă grozav. S-ar putea pune şi un clips. Sau să nu punem? Cu clips sau fără clips? Stai, unde-ai plecat?
El         — La restaurant.
Ea        — Păi sigur! Vorbim de înmormîntarea mea şi el pleacă la restaurant.

În româneşte de ELENA TIMOFTE

(Perpetuum comic ’87, pag. 242)