Colegii de serviciu nu ţi-i alegi, ca şi vecinii de bloc; îi ai precum ţi-i dă... soarta.
Eu îl aveam pe Stavarache, un băiat bun, care se ataşase de mine ca o lipitoare. Îşi lipise biroul de al meu, de multe ori mă trezeam văzîndu-l sorbind din ceaşca mea de cafea pe care o confundase cu a lui; multe lucrări de-ale lui alunecau pe biroul meu şi cum unele erau urgente şi Stavarache era mai mult plecat prin curtea instituţiei sau pe la bufet le rezolvam eu împreună cu ale mele.
Îmi plăcea la el felul deschis în care-mi arăta greşelile, nebîrfindu-mă ca alţii pe la colţuri.
Într-o şedinţă de sindicat mi-a făcut o critică severă pentru că întîrziasem de cîteva ori la serviciu dimineaţa (precizînd exact şi zilele respective, consultînd un carneţel) şi pentru unele lucrări pe care mi le respinsese şeful dîndu-mi-le înapoi spre refacere, îmi recomandă mai multă disciplină şi atenţie. După şedinţă i-am mulţumit că mă ajutase, vorbind fără ocolişuri şi spunînd adevărul verde, în faţă.
El m-a mai ajutat şi în alte ocazii să ies „bine" în ochii şefului, trimiţîndu-mă primul la aducerea rechizitelor de la magazie, încărcîndu-mă personal cu teancuri de hîrtie şi calupuri de cartoane, să se vadă că nu mă dau în lături de la eforturi.
M-am lăsat de multe ori să fac de serviciu noaptea în locul lui, ca să ajung un exemplu în ceea ce priveşte numărul de gărzi efectuate.
Ce să mai spun, era un coleg excelent şi-mi acorda o atenţie deosebită.
Într-o dimineaţă premergătoare zilei lui de naştere, în timp ce lipsea din birou ne-am adunat toţi colegii şi-am hotărît să-i cumpărăm un cadou de la Fondul Plastic. Cineva s-a învoit de la şeful să se ducă să-l cumpere şi apoi s-a împărţit suma pe oameni.
Eu le-am spus că nu contribui.
— Cum aşa? s-au mirat ei. Doar eşti prietenul lui, colegul cel mai apropiat!
— Într-adevar! le-am spus eu am să-i fac un cadou special!
Vroiam să-i fac o plăcere mare, mai profundă decît aceea provocată de un obiect oarecare; ştiam că adevăratele bucurii sînt cele sufleteşti, care te umplu şi-ţi înveselesc spiritul, ele durează mai mult şi lasă urme mai adînci. Un cititor pasionat, de exemplu, dacă primeşte în dar o carte pe care o rîvneşte de mult, se bucură nu de cantitatea de hîrtie adunată în nişte coperţi, ci de conţinutul ideatic al volumului care-l desfată în timp ce citeşte.
Dar el nu prea citea, nu era pasionat nici după muzică sau altceva de acest gen. L-am studiat atent şi-am văzut că îi plăcea să fie lăudat în şedinţe; era un aspect; însă în momentul cînd cineva din colegi era criticat, el se simţea şi mai bine, nările îi fremătau de voluptate, ochii îi străluceau frenetic; trăia atunci o stare deosebită, care ţinea de mulţumirile înalte, sublime, ale spiritului. Aşa era el.
M-am hotărît să-i procur o astfel de plăcere, chiar dacă ar însemna un sacrificiu pentru mine; de fapt mă pregătisem de mult, întîrziind de cîteva ori intenţionat de la serviciu şi dînd şefului cîteva lucrări greşite. În schimb, lucrările repartizate lui care „alunecaseră" pe biroul meu le-am executat exemplar şi prompt, fapt pentru care şeful l-a felicitat, crezînd că sînt făcute de el.
Veni şi ziua sărbătoririi lui şi Stavarache se pregătise cu fursecuri, bomboane şi pepsi. Colegii făcuseră o felicitare, pe care se semnaseră, toţi, pe rînd. El o citi încîntat şi deodată se opri uimit. Sesizase lipsa semnăturii mele. A venit spre mine, care eram refugiat într-un colţ.
— Eşti supărat pe mine? m-a întrebat.
— Nu, nici vorbă, i-am zis, te felicit şi-ţi urez la mulţi ani!
El tăcu dar mi-am dat seama că se gîndea că probabil nu „participasem" la cadou.
— Aş vrea să-ţi spun ceva, i-am zis, gîndindu-mă că e momentul să-i plasez cadoul meu; şeful m-a chemat adineauri la el şi mi-a făcut o muştruluială zdravănă!
— Pentru ce? mă întrebă şi l-am văzut cum se însufleţeşte.
— Pentru unele întîrzieri şi lucrări necorespunzătoare! Mi-a spus că o să-mi dea calificativ „insuficient" şi o să mă propună şi pentru o penalizare!
— Vai. Îmi pare rău! spuse el dar se vedea că-i rîdea faţa.
— Hai să te servesc cu nişte bomboane fine! Şi nu te supăra, că o să te-ndrepţi tu!
— Nu mă supăr, asta-i situaţia!
— Dar de fapt, spuse Stavarache, nu e drept, trebuia să protestezi! Eşti un om valoros, capabil şi muncitor! Nu i-ai explicat că ai executat exemplar multe lucrări, unele dintre ele chiar ale mele, puse greşit pe biroul tău?
— Păi dacă spuneam aşa, mi-ar mai fi aprobat transferul la proiectare?
— Cum?! Ţi-a aprobat transferul?! Vrei să mă părăseşti? Nu se poate! Ce mă fac eu fără tine?!
— N-am ce să fac, şeful are dreptate, pregătirea mea e mai adecvată secţiei de proiectare!
Mi-am strîns lucrurile sub ochii lui şi-am plecat imediat spre clădirea alăturată din curtea instituţiei, lăsîndu-l să se bucure în tihnă de „cadoul" meu.
(Perpetuum comic ’87, pag. 186)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu