Pentru că ăla mic vroia să se relaxeze, Tase l-a luat cu el la pescuit. S-au sculat duminică cu noaptea în cap şi la patru erau pe baltă.
— Ce aer şi ce linişte!
— Tăticule, cînd începem să ne relaxăm?
— Ai răbdare să ajungem la locul unde dau eu la peşte!
Dar locul era ocupat. Îl „patrona" un mustăcios.
— Ai prins cursa de patru, fir-ar să fie! îl apostrofă Tase pe „intrus".
— M-am aşezat şi eu unde am apucat! se scuză celălalt.
— Cîţi ai scos?
— Vreo opt ciortănei.
— Opt? La rîmă?
— La mămăligă.
— De cînd?
— De la trei.
— Lasă-mă cu trei, nene, de cînd pune gura la mămăligă?
— Ştiu şi eu? Iertaţi-mă... şi mai scoase un ciortan.
— Tăticule, cînd începem să ne relaxăm?
— Ai răbdare, că te plesnesc!
Deşi se aşezase pe un scăunel comod, Tase stătea parcă pe ace.
— Ac mare? îi mai repezi o întrebare, mustăciosului.
— Potrivit.
— Potrivit nu există. Ori e mare, ori e mic.
— Mic.
— Păi spuneai „potrivit". Şi potrivit nu e mic.
— Mare.
— Fii, domnule, cinstit, că e peşte pentru toată lumea!
— Chiar!
Şi ca să-l convingă, mustăciosul mai scoase un ciortan. Tase simţea că face explozie.
— Biţă, nu mai căsca gura la dumnealui, că te-ntorci pe jos acasă.
— Tăticule, dar la dumneata de ce nu pune gura?
— Gura!
— De cît e guta?
— Nu mă pricep.
— Dar te-ai înfipt la locul cel mai bun!
— Tăticule, nenea se relaxează?
— Se cam relaxează.
Mustăciosul se concentră asupra unei undiţe fixate abil între stuf. Tase o zări şi el.
— Pe-aia cînd ai pus-o?
— Ssttt!
Şi lui Tase îi fu dat apoi să vadă cum „instrusul" scoase deodată doi ciortani. La rîmă.
— Domnule, dumneata îţi baţi joc de mine?
— Nu înţeleg.
— Nu spuneai că dai la mămăligă?
— Am pus şi o undiţă cu rîme.
— Ce faci, tăticule? De ce-ţi rupi undiţele? Stai, nu arunca rucsacul în apă. Tăticule... de ce mă iei în braţe? Nu vreau în apă. Cînd ne mai relaxăm?
(Perpetuum comic ’87, pag. 104)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu