Aşa ne-am pricopsit drept în mijlocul drumului cu materiale pentru pavaj.
Nea Tică, vecinul de peste drum, a bătut la poartă dis-de-dimineaţă şi, anunţîndu-mi surpriza, a convocat de urgenţă comitetul de stradă să chibzuim împreună ce-i de făcut.
Cu prilejul acesta cineva a remarcat că, decît să stăm la taifas toată ziua, mai bine am pune cu toţii mîna şi am trage bordurile mai la o parte, să nu încurce circulaţia. Dar fiecare şi-a adus pe loc aminte că suferă de discopatie şi a lăsat pietrele la locul lor.
După ce am mai sporovăit noi preţ de vreo oră, nea Tică s-a gîndit că ar fi bine să întreprindă ceva. S-a dus repede acasă şi, într-un sfert de oră, a ieşit în drum cu o pancartă pe care scrisese „Ocoliţi pe dreapta!". Adică maşinile să circule pe trotuarul din dreapta pe cel din faţa casei mele. Ce-i drept, asta nu mi-a convenit şi tocmai voiam să schimb inscripţia, cînd observai că dintr-un binecuvîntat spirit de contradicţie, şoferii circulau dinadins pe trotuarul din stînga. Ba unul a mers chiar atît de departe, încît i-a pus la pămînt gardul lui nea Tică.
Nu pot să susţin că lucrul a rămas neobservat de vecinul meu care, în timp ce aduna plin de entuziasm rămăşiţele pămînteşti ale gardului, a meditat profund la următoarea mişcare: A şters cu vopsea inscripţia: „Ocoliţi pe dreapta!" şi, altruist, a scris: „Ocoliţi pe stînga!". Povestea cu capra vecinului.
Situaţia nu mai putea dăinui. M-am dus la nea Marin cantonierul şi i-am cerut să ia de urgenţă măsuri pentru ridicarea materialelor de pavaj. Cantonierul a venit de îndată la faţa locului, dar neputînd să le mute, că ştiţi şi dumneavoastră cît de grele sînt dalele şi bordurile, a împlantat provizoriu un nou anunţ: „Nu depozitaţi materialele de pavaj aici!".
Parcă a dat foc. Acum se întreceau toţi şoferii, care mai de care, să lase măcar o bordură în locul de interdicţie. La scurtă vreme, din cauza imensului morman de materiale ce se adunase, mi-a fost imposibil să-l mai văd pe bunul meu amic şi vecin, nea Tică, darmite să mai comunic cu el.
Şi bordurile şi pietrele de caldarîm şi dalele au continuat să se adune munte, pînă cînd mi-a venit o nouă idee. Salvatoare de astă dată. M-am ascuns în ce mai rămăsese din casă şi, o zi întreagă, am meşterit un nou anunţ, mare şi citeţ: „Depozit de materiale pentru pavaj". Am înfipt anunţul cît mai la vedere şi, în două săptămîni, datorită binecuvîntatului spirit de contradicţie de care am mai amintit, şoferii au curăţat şoseaua ca-n palmă.
Acum, nea Tică tînjeşte după frumoasele zile cînd ne întreceam cu modificarea pancartelor de circulaţie şi, cum am înţeles din discuţia ultra secretă pe care a avut-o aseară cu gineri-su, care-i şi el şofer, mîine în zori o să convoace iarăşi comitetul de stradă pentru că e posibil să rediscutăm problema noilor borduri care, în mod cu totul întîmplător, vor fi pierdute în cursul nopţii de o autobasculantă „necunoscută".
Ocazia nu trebuia ratată!
(Perpetuum comic ’87, pag. 164)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu