Interviul

        Azi e la modă interviul. Au venit şi la mine. M-au întrebat de una, de alta şi de mai multe alte lucruri, pînă au ajuns şi la ultima întrebare:
        — Dacă aţi mai avea o viaţă, cum aţi trăi-o?
        — Tot aşa! am răspuns eu entuziasmat, fără să clipesc. După aceea însă am căzut pe gînduri.
        Perfidă întrebare.
        Pe de o parte, de vreme ce au venit la mine după interviu, înseamnă că le place modul meu de viaţă. Prin urmare le-ar conveni să-mi trăiesc tot aşa şi cea de a doua şi a treia şi tot restul de vieţi.
        Pe de altă parte, mie nu-mi place.
        Păi eu încă n-am reuşit să pun la punct pe nici unul dintre prostănaci. Dintre aceia bătăioşi, obraznici, care ne-o iau înainte în toate împrejurările minţindu-ne la tot pasul... Dar cum aş putea să-ndrăznesc! El, prostănacul, e mai puternic decît mine. Eu n-am văzut încă un prostănac pirpiriu. Probabil că a dus o viaţă spartană, cu duşuri reci, alternate cu cele fierbinţi, a ridicat cu siguranţă greutăţi supraîncărcîndu-şi sistemul muscular încă din fragedă copilărie, în loc să se înduioşeze cu plăsmuiri poetice ori să se lase ispitit de proză literară. El nici cu filmele nu s-a omorît, fiindcă un film poate să te înduioşeze, să-ţi tulbure sufletul în sala aceea întunecată şi să te lase după aceea pe stradă descumpănit, pe gînduri.
        Prostănacul e sănătos tun. Şi fiziceşte şi sufleteşte. Nu-l poţi clinti cu-o singură lovitură...
        De aceea, dacă aş fi avut o a doua viaţă... Eh, dacă... În acest caz aş fi creat o şcoală pentru luptători care să se lupte cu prostănacul. I-aş fi călit de mici pentru a putea creşte voinici şi cu gînduri îndrăzneţe.
        Şi după aceea le-aş fi dat drumul în viaţă, le-aş fi arătat prostănacul şi atunci să vezi ce ar fi urmat... Pentru că eu sînt un pirpiriu, fără voinţă şi cu o sumedenie de angajamente. Niciodată nu-mi rămîne timp pentru luptă...
        Dacă mă uit mai bine în jurul meu, constat că şi alţii sînt ca mine... (mai sînt destui ca mine...)
        Am alergat la fereastră, vrînd să-i întorc pe cei care mi-au luat interviul şi să le spun:
        — Vreau să-mi îndrept răspunsul la ultima întrebare. Dacă aş fi avut încă o viaţă, nu aş fi trăit-o aşa. Aş fi luptat, m-aş fi bătut...
        Dar ei de mult dăduseră colţul străzii.
        Nici o pagubă! Oricum a doua viaţă nu există...

În româneşte de MIHAELA DEŞLIU

(Perpetuum comic ’87, pag. 215)