Într-o bună zi, după masă, cam pe la orele cinci, m-am decis: „Organizez o evacuare la o presupusă alarmă aeriană". Acasă mi-am găsit soţia cu bigudiuri în păr.
— Facem un exerciţiu de evacuare — i-am spus.
— O clipă, să mă îmbrac!
— N-avem timp. La o adevărată alarmă aeriană, crezi că o să mai ai timp de aşa ceva? Inamicul va aştepta pînă te îmbraci şi-ţi scoţi bigudiurile? Strînge foile de credit şi carnetele de cecuri şi să mergem.
— Pe care să le aduc? a întrebat ea.
— American Express, Vita, Master Charge şi Diner’s Club. Dacă întîmplător s-ar epuiza unul, să le avem pe toate...
— Avem suficientă benzină?
— Aşa, jumătate de rezervor.
— Dar atîta nu ne ajunge pînă la Lickety Split.
— Sînt convins că în cazul unei alarme adevărate, şoselele vor fi împînzite cu staţii de benzină. Nu pot pretinde de la noi ca în cazul unui atac atomic să părăsim oraşul fără combustibilul necesar. Dar să terminăm cu vorbele. Totul trebuie făcut ca şi cum ar fi ceva absolut real, o adevărată alarmă şi nu un exerciţiu.
În apropierea lui Key Bridge, maşinile erau îngrămădite aproape de tamponare. În cinci minute, am reuşit să parcurgem trei metri!
— Ce se întîmplă? a întrebat soţia.
— Nimic deosebit. Ne-am înfundat! În perioada de vîrf a circulaţiei e ceva curent.
— Dacă acum se întîmplă aşa ceva, ce o să fie cînd va trebui evacuat întregul oraş?
— Atunci, la fiecare colţ vor sta oamenii gărzii naţionale, accelerînd circulaţia. Nu ne-ar mira deloc dacă Washingtonul s-ar goli în douăzeci de minute.
— După cum mi se pare, n-o să reuşim să părăsim oraşul aşa de repede cum ţi-ai închipuit.
— Aceasta pentru că facem doar un exerciţiu de alarmă. Cînd oamenii vor simţi în spatele lor rachetele, toţi vor merge cu optzeci pe oră.
— Apropo, pe unde trebuie s-o luăm, ca să ajungem, la Lickety Split? După cum văd, indicatoarele de direcţii, privind evacuările, n-au fost încă montate. Unde e harta?
— N-avem harta Virginiei de Vest!
— De cîte ori ţi-am spus să ai harta Virginiei de Vest gata pregătită în maşină? Dar tu, nevastă iubitoare, niciodată nu mă asculţi!
— Hai să ne întoarcem! mi-a spus soţia cu o voce plîngăreaţă.
— Ai putea, în definitiv, să înţelegi că ne putem întoarce numai după încetarea alarmei. Dacă n-ar fi o experienţă, Washingtonul, în mod teoretic, ar putea fi o grămadă de ruine.
După un drum de şase ore, am ajuns, în sfîrşit, la destinaţie. Era seara tîrziu, iar pe străzile din Lickety Split, nici urmă de om. Am bătut la poarta unei ferme. Ne-a deschis chiar fermierul, cu o armă în mînă.
— Bine v-am găsit! am început-o eu. Venim din Washington. Tocmai avem un exerciţiu de alarmă. Mi s-a stabilit drept loc de evacuare Lickety Split. Ne-am gîndit, că nu strică să cunoaştem din timp terenul ca să putem obţine atunci cazare confortabilă.
— Vă acord un minut, ca să părăsiţi ferma mea! mi-a răspuns.
— Nu trageţi, pentru Dumnezeu! N-aţi auzit despre apărarea anti-nucleară? Poate nu cunoaşteţi dispoziţiile legale, conform cărora sînteţi obligat să ne asiguraţi adăpost pînă ce capitala va fi reclădită?
— Încă 30 de secunde...
— Putem să dormim şi în hambar — am apelat la el — nu sîntem pretenţioşi...
— 15 secunde.
Atunci, soţia m-a împins energic în maşină. Atîta timp mi-a rămas, doar cît să-i strig fermierului:
— Luaţi notă: voi reclama forurilor competente că vă bateţi joc de apărarea anti-aeriană, anti-nucleară!
În româneşte de: T. CUTLIC
(Perpetuum comic ’87, pag. 203)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu