Pe 22 iulie, mama sa a avut dureri şi s-a întins în pat spre a aştepta sosirea pe lume a lui George. Pe 29 august doctorul i-a recomandat să facă treabă uşoară în casă şi o schimbare de regim, a refăcut calculele şi a afirmat cu o siguranţă finală că George se va naşte în următoarele două zile. George s-a născut şapte zile mai tîrziu.
Pînă în ziua în care a murit, lui George îi făcea plăcere să povestească păţania mult-inspiratei sale naşteri şi cred că psihologii ar putea spune că defectul său de-o viaţă de a întîrzia era o modalitate de a pune din nou mîna pe gloria, atîta cîtă era, care i-a aparţinut cu ocazia propriei naşteri.
Se spune că cel mai ticălos hoţ din lume este om cinstit în 99% din cazuri. Se spune, că, excepţie făcînd cîteva zile ale săptămînii, Nero nu era deloc un individ respingător. Se spune că toate femeile frumoase au momentele lor de urîţenie, că sfinţii cad şi ei în păcat cîteodată şi că o echipă fruntaşă din divizia A de fotbal nu învinge întotdeauna o echipă codaşă a diviziei B.
Se spune că nimeni cu se comportă pe de-antregul aşa cum ne-am aştepta. Dar aceste lucruri sînt false. George Adams a întîrziat atunci cînd a venit pe lume, a fost înţărcat cu întîrziere, a învăţat să vorbească cu întîrziere, a întîrziat aproape tot timpul la şcoală, începînd cu prima sa zi de grădiniţă, şi cu foarte mici excepţii a întîrziat la fiecare afurisită de întîlnire de afaceri importantă care a fost vreodată cuprinsă în programul său.
Din fericire, celelalte vicii ale sale sînt puţine şi relativ neimportante, iar virtuţile sale sînt numeroase. Întotdeauna a reuşit să-şi ducă la capăt responsabilităţile cu uşurinţă, iar atunci cînd a terminat facultatea a fost printre primii zece din clasă.
Nu mai e nevoie să spunem că a întîrziat la ceremonia de absolvire, dar decanul nu a fost deloc surprins de această întîmplare, iar lui George i s-a înmînat diploma în particular, după ce s-a terminat discursul şi programul muzical, în vreme ce oamenii de serviciu începuseră să strîngă scaunele din sală.
La scurtă vreme după aceasta, tatăl lui George a creat un post vacant în uzina sa şi George l-a ocupat. Cu multă înţelepciune, tatăl său a instruit-o pe secretara lui George să mintă deliberat în privinţa tuturor întîlnirilor de afaceri importante, aşa încît atunci cînd George trebuia să se întîlnească cu un partener de afaceri pentru a lua masa la ora unu, i se dădea de obicei impresia că întîlnirea era fixată pentru ora douăsprezece şi treizeci, aşa încît nu era nici un fel de pagubă atunci cînd el îşi făcea agale apariţia pe la douăsprezece şi cincizeci şi patru.
George şi-a făcut o mulţime de prieteni în calitate de director-adjunct şi în scurtă vreme a fost promovat şi i s-a acordat un substanţial spor de salariu. Deşi nu era un bărbat frumos, el era ceva mai mult decît uşor atrăgător, femeile îl găseau amuzant, aşa încît într-o bună zi cînd a anunţat că s-a logodit, vestea nu a luat pe nimeni pe neaşteptate.
Din fericire, tatăl său a avut prezenţa de spirit să o avertizeze pe mireasa lui George că viitorul ei soţ s-ar putea să sosească cu cîteva minute mai tîrziu la ceremonie, în aşa fel încît deşi ea a fost deranjată în mod vizibil de această eventualitate, atunci cînd ea s-a întîmplat, nu a izbucnit în lacrimi şi n-a avut loc nici o scenă. Pe lîngă acestea, George avea cele mai întemeiate scuze: se oprise să-şi spele maşina şi să dea un telefon interurban la un hotel din New-York spre a se asigura că apartamentul pentru luna de miere fusese rezervat.
De fapt, George avea întotdeauna o scuză întemeiată. Nu întîrzia voit, intenţiile lui erau cele mai bune din lume. Se întîmpla doar că, mai tot timpul, ivindu-se un lucru sau altul în ultimul minut, nu putea ajunge nicăieri atît de devreme pe cît ar fi vrut.
În anii din urmă, George a devenit un cetăţean de vază a! oraşului, şi într-un an s-a vorbit chiar ca va fi numit primar. În orice caz, a declinat acest favor şi a continuat să se devoteze strădaniilor din viaţa particulară. După moartea tatălui său a ocupat locul de preşedinte al uzinei şi a ajutat foarte muit întreprinderea. Pe lîngă aceasta, mariajul său era fericit iar copii săi, în număr de patru, formau un grup încîntător la înmormîntarea care a avut loc nu demult.
Toată lumea a zis că a fost una dintre cele mai frumoase înmormîntări din ultimii ani, şi deşi familia lui George era zdrobită de durere, îţi puteai da seama că încă erau în stare să simtă strălucirea mîndriei atunci cînd îşi roteau privirile peste mulţimea adunată în biserică spre a aduce un ultim omagiu şi a asculta serviciul funebru.
Cred că în mulţime erau mulţi care să fie conştienţi că murind, George Adams a fost pentru prima oară în viaţă mai devreme. Doctorul său, care descoperise că inima sa era într-o stare destul de gravă, îi mai dăduse nu mai mult de doi ani de viaţă, iar bunul doctor a fost la fel de surprins ca şi cetăţenii din oraş cînd, la trei săptămîni după consult, pacientul său s-a stins tihnit în pat. Convoiul de limuzine negre şi strălucitoare care o coteau spre cimitir era cu adevărat impunător, iar trecătorii ocazionali trebuie că au tras concluzia că era înmormîntat un foarte important personaj.
O întîmplare minoră a întrerupt bunul şuvoi de evenimente în chip accidental, exact în ultimul minut. Maşina mortuară care purta sicriul lui George probabil că a călcat pe vreun cui aflat pe drum, că unul dintre cauciucuri s-a dezumflat pe neaşteptate, iar şoferul şi ajutorul său au tras pe dreapta spre a-l înlocui cu unul de rezervă. După o dezbatere rapidă s-a hotărît ca celelalte maşini să meargă înainte, aşa cum se hotărîse dinainte, direct la cimitir. Aşa s-a şi făcut şi participanţii la înmormîntare, dîndu-se cu calm jos din maşină s-au adunat în grupuri în jurul locului de veci al familiei Adams şi au stat în picioare conversîndu-se, aşteptîndu-l pe George.
Acesta a întîrziat doar 23 de minute.
În româneşte de RADU SĂNDULESCU
(Perpetuum comic ’87, pag. 201)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu