Mi-amintesc, de exemplu, anul 1966, cînd a avut loc campionatul mondial de fotbal din Anglia. Atunci am văzut pentru prima dată în viaţă, la televizor, o stea a muzicii uşoare.
Dumnezeule, cît de simplu era pentru fetele alea! Nu li se cerea altceva decît să stea pe malul însorit al mării şi să cînte despre dragoste!
Prin 1969, treburile s-au mai complicat. Vedetelor li se cerea obligatoriu să poarte fuste scurte — cărora pe atunci li se spuneau minijupe, vă amintiţi, nu-i aşa? Dar chiar şi cu minijupe, fetele nu aveau altceva de făcut decît să stea pe plajă şi să cînte despre dragoste.
Puţin mai tîrziu, cam prin 1972, minijupul a dispărut fără să mai revină, din păcate. Munca amatorilor de a cînta despre dragoste a fost uşurată considerabil — nu li se cerea altceva decît să se plimbe de-a lungul şi de-a latul plajei, purtînd sandale, evident din shop sau import (tehnica de filmare se perfecţionase mult, permiţînd şi cadre dinamice) şi să cînte despre dragoste...
Însă în 1977 s-a demonstrat că despre dragoste nu se mai poate cînta în vechiul stil. Era nevoie de un nou tip de dragoste.
Şi fetele s-au pus pe călărit, pe condus nebuneşte maşini, au început să meargă desculţe prin fotogenice lanuri de secară; să facă iachting şi peste toate acestea să cînte despre dragoste. Slavă cerului că oameni inteligenţi au început să popularizeze noţiunea de play back (în mod cu totul greşit, cum s-a arătat mai tîrziu), astfel încît nimeni nu se mai interesa la telefon de ce firul microfonului atîrnă în văzduh fără ca să fie legat de ceva vizibil...
Iată că şi anii ’80 trec în goană şi acum, cu puţin înainte de finalul acestui deceniu zgomotos, cred că e cazul să ne ridicăm glasurile întru apărarea nefericitelor fete şi femei aflate la prima, a doua, a treia vîrstă şi care ne-au luminat viaţa cîntînd despre dragoste.
Aşa ceva este de netolerat!
Cum vreţi să se cînte despre dragoste, după ce trebuie să priveşti cu atenţie care din cele trei camere de luat vederi au beculeţul roşu aprins şi să îndrepţi spre ea o privire de îndrăgostită; cum vreţi să se cînte despre iubire stînd direct pe nisipul ud şi acoperit cu pete de ulei, într-o rochie ce a costat, cu siguranţă, o avere; cum vreţi să se mai cînte despre dragoste călărind la galop, strîns ca-n chingi în nişte blugi ultra sofisticaţi?
Oare iubirea, aşa cum e ea cîntată la operă nu i-a înaripat chiar şi pe regi? Oare nu ea era cel mai liber sentiment?
Acest gînd m-a îndemnat să aştern aceste rînduri şi pentru cei ce vor să cînte despre dragoste pentru a fi cît mai în ton cu realitatea, cu datele exacte ale problemei. Poate aşa interpreţii se vor pensiona la înaintata vîrstă de 55 de ani.
Astfel vor fi salvate atît eforturile interpreţilor, cît şi remuşcările inutile ale noastre, ale telespectatorilor.
În româneşte de RALUCA TULBURE
(Perpetuum comic ’87, pag. 216)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu