ce populaţii vechi, aproape dispărute
limbi moarte dezertînd din dicţionare,
cîntece pierdute
Ai, cîrciuma mea, floare neagră
bolnavă de toamnă
mare domn eram duminica
şi tu-mare doamnă
iar de luni plecam în vin
şi-n istorii parfumate
noaptea mă tăia-n rărunchi
cu vorbe ciudate
ginitor de întîmplări
husăn cîteodată
cînd se potrivea-n priviri
vreo umbră de fată
hoţ de cai, cînd erau cai
cînd nu-hoţ cu luna
păgubit mai des; iar mint
eram totdeauna
azi mai pot să te alint
doar cu-njurătura
strepezită între dinţi
înflorindu-mi gura
oboreni, colentinari
stirpe întomnată
lanţ la gîtul unei nopţi
oarbă şi furată
Ai, cîrciuma mea, floare neagră
bolnavă de toamnă
mare domn eram duminica
şi tu-mare doamnă
(Perpetuum comic ’86, pag. 47)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu