Schiţă uşoară

          „Tăcerea umblă pe bicicletă(?!). Fii serios, dom’le, cui foloseşte această aberaţie?" Cu o seară în urmă, mergînd pe strada principală a tîrgului unde locuiesc de un an, am auzit cele de mai sus. M-am depărtat de cuplul ce se juca astfel, folosind cuvintele... dadaist, aş putea spune, dar nu supărăm pe nimeni dacă ne imaginăm ce şi-au mai spus cei doi, în drumul lor spre cinematograful urbii. Deci:
        — Mă iubeşti?
        — Fii serios dom’le, după toate cîte mi-ai făcut mai îndrăzneşti să mă întrebi?
        — Dar, mă iubeşti?
        — Nu pot să iubesc un om ce nu caută să împărtăşească bucuria celor din jur!
        — Sfinte Sisoie, draga mea, eu te-am întrebat dacă mă iubeşti, de ce nu vrei să-mi răspunzi?
        — Eu ţi-am spus că toamna asta e nemaipomenită şi tu ce mi-ai spus?
        — Ţi-am spus că „tăcerea umblă pe bicicletă", asta ţi-am spus!
        — Da, asta mi-ai spus, dar nu uita zîmbetul pe care l-ai afişat atunci cînd ai declarat, bine dispus, această aberaţie.
        — Dar unde vezi tu aberaţie, e o simplă glumă, unde mai pui că sună frumos.
        — Pentru tine sună frumos, pentru tine care nu te interesează nimic, dar la mine nu te gîndeşti? De ce nu te gîndeşti şi la mine?
        — Uite că mă gîndesc şi la tine: draga mea, te vei duce singură la „Piedone", iar eu mă voi duce să mă întîlnesc cu băieţii la bar.
        Morala acestei fabule trase de păr: unde există incoerenţă e nevoie şi de alcool...

(Perpetuum comic ’86, pag. 186)