— Ce crezi, grasul ăla se îneacă?
— Cred că da. Sau poate că-l scoate vreun amator, ca de obicei. Dar de ce întrebi?
— Numai aşa. Ce căldură! Aici, la umbră, mai merge. Dacă aş şti să înot, zău că m-aş arunca în apă.
— Nici tu nu ştii să înoţi? Sîntem doi salvamarişti şi nici unul din noi nu ştie să înoate.
— Ei n-o lua chiar aşa. Eu am venit abia ieri, dar după cîte văd, ăici nu se prea îneacă aşa des oamenii.
— Da chiar, cine ţi-a făcut rost de slujba asta?
— Unchiul meu. Este antrenorul reprezentativei de înot.
— Adică e o chestie ereditară. Înaintea mea au fost aici salvamarist fratele meu, doi ani, şi acuma sînt eu.
— Am şi eu un văr. A terminat şcoala agroindustrială, dar are un unchi la Ministerul Industriei. Acuma lucrează ca funcţionar într-o fabrică, dar are acasă 95 de ghivece cu flori îşi petrece cu ele tot timpul liber şi jumătate din timpul de lucru. Îl bate la cap pe unchi să treacă la Ministerul Agriculturii.
— Dar el n-ar vrea să meargă în agricultură?
— Ce-ţi trece prin cap? Ca şi cum eu ar trebui să muncesc ca tîmplar, numai pentru că sînt tîmplar calificat şi ziarele sînt pline de anunţuri că se caută tîmplari. Dar acolo nu am pe nimeni, nici o cunoştinţă, nici o protecţie.
— Aha, pe grăsanul ăla l-au scos la timp. Respiră.
— La salvaţi am îndeplinit planul 160% iar la înecaţi nici măcar 50%. La anul o să ne schimbe normele şi putem să mergem să patinăm.
— Ştii să patinezi?
— Nu, dar am un frate patinator. Ne aranjează el.
— E bine să ştii să patinezi. Acum trei ani aveam o prietenă cu care mergeam la patinoar. Mă aşteaptă şi acum la ieşire. Mai bine fac ore suplimentare aici.
— Ce zici? Ne plătesc ore suplimentare?
— Nu, dar putem să ne luăm liber. Stai aici cu mine, ne luăm liber şi mergem în Tatra.
— Minunat. Ce frumoasă e viaţa!
— Da. Viaţa e, într-adevăr, minunată.
În româneşte de IRINA IONESCU
(Perpetuum comic ’86, pag. 238)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu