M-am pomenit, mai ieri, rostind:
nimic
Şi-ndată unul auzindu-mă
din întîmplare.
A exclamat: vai, ce curaj! Acest amic
Şi-a spus opinia
făţiş,
în gura mare!
Al doilea, la rîndu-i: ce frumos!
A spus nimic
în dulce ritm de melodie.
Ah, ce cuvînt!
Să-l sorbi adine şi savuros!
Iată poetul
şi ce-nseamnă poezie!
Al treilea:
Ce solitudine
şi ce oglinzi
Pentru viaţă,
pentru timp şi pentru spaţiu
Cuvîntul vine din trecutul
către ce tinzi
Spre ce devii
prin îndelungul tău nesaţiu.
Iar alţii-n cor:
Ce intelectual!
Sau alţii:
da, e realist, însă banal.
Circumvoluţii
Conştiinţei etherate
introspectiv
extravertit
ca într-un val
în care viaţa tainică
spre moarte bate.
Vedeţi deci cîte replici alandala
Cum fiecare parcă-mi cere socoteala
pentru-un cuvînt oricare
scos din mantaua poeziei la-ntîmplare.
În româneşte de AL. ANDRIŢOIU
(Perpetuum comic ’85, pag. 217)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu