Pioneza

 

        — Deci, dragă tovarăşe inginer, vă rog să-mi spuneţi dacă aţi dori să ocupaţi la noi funcţia de şef al Serviciului tehnic, întrebă directorul.
        Inginerul dădu din cap zîmbind plăcut.
        — Vă cunosc biografia şi activitatea profesională pe care aţi depus-o pînă în prezent. Totul este în ordine din acest punct de vedere. Se poate deci presupune că între noi se va putea stabili o colaborare cît se poate de bună. Cu toate acestea, înainte de a lua o hotărîre definitivă, aş dori să aud ce aţi avea de spus despre acest mic obiect care este un produs final al uneia din liniile automate al întreprinderii conduse de mine.
        Spunînd aceasta, directorul puse pe birou un obiect mărunt de tablă, pe care candidatul la funcţia de şef al Serviciului tehnic îl privi cu multă atenţie.
        — Pentru ca să fie mai clar aş vrea să mai adaug că este vorba de o pioneză.
        — Da, spuse inginerul... Este o pionieză executată cu mare precizie.
        — Hmmm... directorul tuşi şi avu un moment de îndoială.
        — Nimic nu vă frapează la această pioneză?
        — Nu. Absolut nimic. Poate doar faptul că oţelul de înaltă calitate din care este făcută a putut fi modelat cu o grijă atît de neobişnuită pentru detaliile tehnice.
        De data aceasta inginerul îşi privi atent viitorul eventual şef, dar faţa acestuia din urmă era enigmatică.
        — Fără îndoială, fără îndoială... spuse directorul. Vă rog să vă mai gîndiţi dacă nu cumva aţi descoperit în această pioneză ceva neobişnuit, deosebit, ceva original?
        Inginerul se gîndi.
        — Nu. Este pur şi simplu pioneza de care avem nevoie.
        — Ştiţi, înaintea dumneavoastră a mai fost aici încă unxandidat la funcţia de şef al serviciului tehnic, spuse directorul, accentuînd lent fiecare cuvînt în parte. Şi iată că omul acela văzînd această pioneză a afirmat că ea are pe ambele părţi ale sîrmuliţei două găurele nefolositoare dar, în schimb, sîrmuliţa nu este ascuţită. După el ar fi trebuit lichidată una din găurele, iar în locul ei ar trebui ca sîrmuliţa să fie ascuţită, pioneza putînd fi astfel apoi înfiptă în diferite locuri. Ce părere aveţi despre asta?
        Inginerul dădu din umeri, apoi zîmbi înţelegător.
        — S-ar putea, fără îndoială că se poate şi aşa... Multe lucruri se pot inventa.
        — Tocmai, îl aprobă dînd din cap, directorul. Invenţiile împing înainte dezvoltarea tehnicii. Din nefericire, ele sînt în acelaşi timp şi tot atîtea beţe în roate pentru conducătorul instituţiei. Dificultăţi, risc şi aşa mai departe. Mai binele este duşmanul binelui.
        Inginerul părea amuzat.
        — Nu ştiu dacă în ideea aceasta de îmbunătăţire a pionezei se poate găsi ceva revelator. Vă rog să priviţi.
        Se ridică, făcu un gest rapid cu mîna, apoi se aşeză din nou în fotoliu.
        — Vedeţi cumva, tovarăşe director, pe faţa mea vreun semn de nelinişte?
        — Nu, recunoscu bărbatul din spatele biroului. De ce ar trebui să observ?
        — Pentru că stau tocmai pe acea pioneză. Ia să fi încercat inventatorul să stea pe o pioneză cu capătul ascuţit.
        Directorul s-a liniştit cu totul.
        — Aţi atins miezul problemei. Trebuiesc construite pioneze pe care se stă comod. Sper că vom avea o colaborare fructuoasă. Cei cu idei sînt adesea — cum se spune acum — prea conflictuali.

În româneşte de VASILE MATEI

(Perpetuum comic ’86, pag. 222)