Nava cosmică

        În Piaţa Insurecţiei, o băbuţă ca din poveşti vinde gazeta „Vecernik". Strigă cu voce limpede: „Nava cosmică în drum spre Marte!"
        Lîngă ea şerpuieşte o coadă lungă de ahtiaţi după „Vecernik". Frămîntă monedele în pumni şi ţopăie în zăpada care le scîrţîie sub tălpi.
        Băbuţa se lasă în voce: „Nava cosmică în drum spre Marte!"
        — Cu echipaj? mă întreabă plin de interes un cetăţean încotoşmănat într-un cojoc, care se aşezase în spatele meu şi îşi sufla în mîinile îngheţate.
        — Cu echipaj, îi răspund sub tensiune.
        — O, o, o, face cetăţeanul, suflînd mai abitir.
        Ne apropiem de băbuţă. Băbuţa îşi strînge şalul la gît şi iar strigă: „Astronauţi în drum spre Marte!"
        Coada creşte, gazetele se împuţinează, băbuţa zdrăngăne monedele şi, dacă vede că vreunul aşteaptă să primească restul de la o coroană, îl măsoară mirată.
        Ninge mărunt, coada îngheţată, tropăie, se deplasează încetişor spre băbuţă, apoi, dincolo de ea, se pulverizează în mulţimea din piaţă.
        În sfîrşit, ajung şi eu lîngă băbuţă, pescuiesc un „Vecernik", achit şi mă îndrept iute spre casă. Caut cu înfrigurare ştirea despre nava cosmică. Pe prima pagină, nimic. Dumnezeule, ce neisprăviţi! Cum de n-au dat-o pe prima pagină? Nici pe cea de a doua nu era; aci pulsa viaţa capitalei: depozite frigorifice, universitate, lăptării, cornuri proaspete, starea apelor Dunării. Pe a treia era stăpînă cultura; se putea citi despre nişte cîntăreţi din Parcul de odihnă, despre noutăţi editoriale şi mai era ceva în cursive nonpareille ilizibile. Pe pagina a patra sport.
        Nava cosmică nicăieri.
        O iau de la capăt cu atenţie şi multă rigoare. Recitesc toate titlurile. Nicăieri, în tot numărul, nu se vorbea de vreo navă cosmică. Nici printre ştirile privitoare la grevele de la Paris, nici printre cele despre noile modele de pălării de damă, nici printre cele referitoare la dificultăţile în aprovizionarea cu energie electrică, nici chiar sub titlurile „La patinoarul artificial" sau „La Teatrul muzical". Mă trag sub o poartă, mai la lumină, şi mai efectuez, cu încăpăţînare, un ultim control, dar fără rezultat. În acest număr din „Vecernik", absenţa oricăror nave cosmice era desăvîrşită şi uşor demonstrabilă.
        Deşi mă apropiasem considerabil de casă şi, totodată, mă depărtasem tot atît de mult de babă, mă întorc la ea. Între timp, coada se mai micşorase, dar baba continua să strige, deşi cu o voce cumva mai răguşită: „Nava cosmică în drum spre Marte! Echipaj uman de trei persoane!"
        Oamenii cumpărau gazeta şi, de nervoşi ce erau, clipeau din ochi şi tuşeau. Mă apropii de babă:
        — Nu te supăra, zic eu cu jumătate de gură, dar la gazetă nu scrie nimic de vreo navă. Nici cosmică, nici necosmică.
        Baba de unde să mă bage în seamă. Îşi aranjează basmaua pe cap, zdrăngăne monetarul şi cu mîna băgată într-o mănuşă cu degetele tăiate încasează monedele şi dă ziarele. Ridic tonul.
        — Ascultă, în numărul ăsta nu e o boabă despre nave şi astronauţi, insist eu.
        Baba se uită la mine de parcă aş fi fost un obstacol din pricina căruia nu putea să vadă bine şi se avîntă:
        „Nava cosmică cu echipaj de trei persoane se apropie de Marte!"
        O prind delicat, dar hotărît de braţ:
        — Iartă-mă, te rog, dar n-ai putea să fii atît de drăguţă şi să-mi arăţi în ce loc din acest ziar scrie despre nava cosmică?
        Baba mă ignorează cu zîmbetul pe buze, iar din lunga coadă se aude o voce:
        — Alo, ce te-ai proţăpit acolo? Ia-ţi ziarul şi întinde-o!
        Baba începe să strige mai tare şi cu mai mult curaj. Oamenii cumpără ziarul după care dispar în anonima gloată.
        — Nu ştiu, zic, dar nu mi se pare o treabă serioasă.
        Mă adresez unui domn mai în vîrstă cu ţurţuri pe barbă şi monoclu aburit:
        — În ziar nu-i nici un cuvînt despre nava cosmică. Am constatat-o absolut sigur.
        — Dar anunţuri Vînzări-Cumpărări sînt? mă întreabă respectabilul domn, ştergîndu-şi nasul.
        — Sînt, zic, dar...
        — Atunci e bine, zice dumnealui, apoi îşi ia exemplarul, îi lasă babei mărunţişul şi deschide imediat ziarul. Dar fiindcă ningea pe el, domnul îl împături şi îşi văzu de cale.
        — Ei, ce tot faci acolo? mă apostrofează un tinerel neras, tocmai din coada cozii.
        — Dumnezeu îl ştie, zice baba, mă ţine de vorbă. Apoi cu vervă: „Nava cosmică cu echipaj uman în drum spre Marte!"
        Total derutat, mă cufund iar în lectura ziarului, căutînd cu disperare astronauţii. Se mai întîmplă să nu vezi copacii din cauza pădurii. Exemplarul era acum atît de fleşcăit că trebui să-mi cumpăr altul.
        — De ce-o iei, dom’le, înainte? strigă o cucoană ce ţinea o sacoşă din care ieşea ţanţoş un gît de gîscă. — Aşează-te frumos la rînd, ca noi ăştilalţi!
        — Lăsaţi-l în pace, zice baba cu îngăduinţă, dîndu-mi restul, e cam...
        Nici în acest exemplar nu era nimic despre nava cosmică.
        — ...în drum spre Marte! strigă baba.
        Oamenii iau exemplarele, şi mai bune şi mai rele, cu colţurile îndoite, rupte, mînjite de cerneală, într-o totală ignoranţă şi fără vreo speranţă să afle ceva despre un eventual zbor al vreunei nave spaţiale indiferent în ce direcţie.
        — Oameni buni, strig eu subit tulburat, persoana asta spune un neadevăr! Nici o navă nu zboară spre Marte, oricum nu astăzi şi nu în paginile acestui „Vecernik"!

        Un bulgăre de zăpadă mă nimereşte la mărul lui Adam, altul îmi zboară pălăria de pe cap. Cred că e tînărul din coada cozii, care se apropiase între timp la o distanţă convenabilă pentru tir. Numai după o clipă intră şi el în posesia unui exemplar, după care, înspăimîntat, îşi dă ochii peste cap, adresîndu-se unui felinar:
        — Nenorociţii de la Slovan pierdură cu trei:doi!
        — Nava cosmică în drum... strigă baba. Dar nu-şi mai termină strigarea. Încheiase vînzarea, stocul se terminase. Coada se transformă într-o îmbulzeală de indivizi zgribuliţi şi dezamăgiţi, risipindu-se spre toate punctele cardinal.e Baba zdrăngăne fericită mărunţişul.
        — Tot aici eşti?! se miră ea.
        — Ascultă, stimabilo, zic eu energic, în ziarul ăsta al dumitale nu e nici o ştire despre vreo navă cosmică ce ar zbura spre Marte.
        — Zău? face baba sincer mirată, luînd-o la drum.
        — Nu e, confirm eu, luîndu-mă după ea. Îmi întinde un coş, ca să i-l duc eu.
        — Şi ce, zice.
        — Aşa că dumneata înşeli oamenii, zic. Baba îmi întinde şi umbrela, deschisă, să i-o ţin.
        — Hm, mormăi. Pe urmă se uită la mine şi mă întrebă: — Da’ ce era să strig?
        Întrebarea ei mă cam pune în încurcătură:
        — De unde să ştiu eu. zic. Ceva ce este în numărul de azi.
        — Da’ ce e în numărul de azi? mă întreabă ea.
        — O mulţime de lucruri interesante, zic eu pe un ton moralizator. Nu ştiu însă de ce, dar nu-mi puteam aminti nimic interesant. Oricum, cam greu ar fi putut să strige:
        „Biletele la spectacolul de revistă pe gheaţă au fost de mult epuizate!"
        Sau:
        „Cînd se va curăţa zăpada de pe strada Palisady?"
        Apa, în care se preschimbaseră amintiţii bulgări de zăpadă, începu să-mi curgă pe după guler. Pe aceeaşi direcţie mai cădeau şi fulgii de zăpadă ce se scurgeau de pe marginile umbrelei pe care mă străduiam să o ţin deasupra babei.
        — Ştiu eu, zic complet zăpăcit, dar nu e îngăduit să strigi despre o navă care nu există.
        — Apoi cine ştie, zice Baba, poate că chiar există.
        O idee mă trăzni din senin:
        — Da’ cine te-a învăţat chestia cu nava?
        — Jozef, zice ea complice, agăţîndu-se de braţul meu ca să nu-i cadă fulgii în cap. Nepotu-miu.
        — Aha, zic.
        Ne-am despărţit într-o ulicioară pitorească pe unde nu mai călcasem în viaţa mea. Baba mi-a mulţumit, şi-a luat coşul şi umbrela, iar eu m-am îndreptat spre casă. Eram ud pînă la piele şi m-am ales cu o răceală zdravănă.
        Peste cîteva zile treceam iar prin Piaţa Insurecţiei. Băbuţa mea vindea „Vecernik" şi striga:
        „Triplă crimă în Rybné námestie!"
        O coadă interminabilă. Oamenii răsuceau bănuţii între degete.
        Personal, nu citesc niciodată ziarul ăsta, dacă nu s-a lansat nici o navă cosmică. I-am zîmbit înţelegător. Băbuţa mi-a întors zîmbetul şi mi-a strecurat iute un număr. Luat pe nepregătite, a durat mult pînă am scos portmoneul şi apoi, nici nu se putea altfel, pînă mi-a dat restul la sută. Coada s-a umflat dintr-odată de murmurul şi de protestele justiţiarilor, ale democraţilor cu oasele îngheţate, care nu tolerează nici un fel de privilegii, mai ales ale altora şi în contul lor personal.
        „Triplă crimă..." striga băbuţa.
        Am împăturit de vreo opt ori ziarul şi l-am băgat, nici nu mai ştiu unde.
        L-am scos abia pe la miezul nopţii, fiindcă nu puteam să adorm. Eram convins că dificultăţile cu ambalajele pentru lapte, cu repararea antenelor de televiziune şi cu predarea limbii esperanto mă vor da gata şi voi adormi.
        Dar, spre surpriza mea, pe prima pagină citesc: „O triplă crimă bestială comisă de un huligan în stare de beţie în plină stradă!" Urmau trei fotografii şi o sîngeroasă descriere a crimei.
        Am pus mîna pe telefon şi m-am interesat la toţi cunoscuţii mei dacă nu ştiu cumva ce e cu nava cosmică, dacă a coborît sau nu pe Marte. Am fost sfătuit să fac un duş călduţ, să iau meprobamat sau să execut o sută de genoflexiuni cu fereastra deschisă.
        Ziua următoare, băbuţa cu baticul striga cît o ţinea gura:
        „O nouă lege a drepturilor de autor în dezbaterea Adunării Naţionale! Onorariile scriitorilor se vor tripla!"
        Şi strigînd acestea, mă privea cu ochii ei de culoarea florii de nu-mă-uita şi era ca o zînă din poveste.
        Şi uite-aşa, nu ştiu ce să mai cred.

În româneşte de CORNELIU BARBORICĂ

(Perpetuum comic ’85, pag. 225)