Între numeroasele sale şedinţe — de analiză a decadei, a investiţiilor, a consumurilor, a cheltuielilor materiale, a transporturilor — între o adunare la atelierul nr.2 pentru stabilirea măsurilor de realizare a productivităţii pe semestrul în curs şi o alta legată de pregătirile de iarnă la sectorul nr.3, între audienţe şi chemări la centrală, tovarăşul director a găsit vreme şi pentru nevastă. O avea în plan pentru săptămîna în curs, iar la el ce-i în plan e sfînt. Trebuie neapărat îndeplinit.
Întorcîndu-se acasă medita astfel: „Termin cu ea într-un sfert de ceas. Or, hai, treacă de la mine, în douăzeci de minute..." Şoferul, auzindu-l mormăind, întoarse capul aşteptînd să i se traseze sarcină de modificare a traseului către cartierul unde locuia duduia Minodora. Însă nici pomeneală de alt cartier! În ultimele zile tovarăşul director trăgea acasă, semn că a înţeles ceva din discuţia ce s-a purtat cu dumnealui mai deunăzi. Atunci a promis că va deveni alt om şi, iată, se ţine de cuvînt. I s-a trasat sarcină să se ocupe mai mult de nevastă şi, iată, se ocupă. Azi îi va acorda douăzeci de minute sau, în mod excepţional, jumătate de oră. Nici un minut mai mult!
A durat exact jumătate de oră. A început cu capul. Adică, de la cap. Cu două directe de dreapta şi un upercut i-a stricat şi coafura şi ochiul stîng. Maxilarul inferior a rezistat, iar arcada dreaptă parcă era de oţel. După cap au urmat celelalte părţi ale corpului, în ordine alfabetică sau în altă ordine. Cert este că nimic nu i-a scăpat. Ceva mai mult a insistat asupra antebraţului stîng. Avea el ceva cu partea asta, a inimii. Că din dragoste s-au luat. El venise să inspecteze sectorul zootehnic, unde ea lucra ca mulgătoare. Nu i-a rezistat. S-au iubit acolo, sub ochii mari ai Joianei. Iar într-o lună au ieşit şi actele. Tocmai la timp, deoarece problema căsătoriei rămăsese unica nerezolvată. În cazul amîndurora...
Cînd discuţia a ajuns la degetul cel mic de la piciorul stîng, căruia atît de mult ar fi dorit să-i facă ceva cu cleştele patent, vecinii au reuşit să spargă uşa. Trecuse fix o jumătate de oră. Aşa că tovarăşul director socoti sarcina dusă la bun sfîrşit şi chemă urgent maşina întreprinderii. Pentru a reveni la sediu...
Nevastă-sa a fost luată cu salvarea de către o vecină.
— Unde mergem? îngăimă consoarta, slujindu-se doar de un sfert de limbă rămasă neatinsă.
— Ca de obicei, la urgenţă, veni răspunsul. Că, zău, vecină, dragă, nu ştiu cum de-l mai rabzi şi nu divorţezi. Dacă tot nu vă înţelegeţi...
— Nu, nu, divorţul e imposibil. El e director, dragă, iar directori divorţaţi nu e voie să fie...
— Fugi, tu, cu idei dintr-astea! Dar să umble cu altele e voie?
— E adevărat, nu este, dar aia, Minodora, e şi profesoară, şi divorţată. Că profesoare divorţate e voie să fie, dar directori divorţaţi, nu...
Şi nefericita soţie îşi lăsă moale capul pe pernă, închizînd ochii şi de data aceasta. Ştia că la spital o va aştepta o îngrijire de excepţie, că medicul-şef personal va veghea asupra sănătăţii ei pe parcursul şederii acolo. Fiindcă tovarăşul director, soţul ei, telefonase deja colegului său întru funcţie de la spital, rugîndu-l să aibă grijă de nevastă-sa care a suferit unele leziuni, în timp ce cobora scările blocului. Afară fiind şi polei...
(Perpetuum comic ’86, pag. 86)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu