Daruri

         Înţelegînd că în ultima zi a anului mare lucru nu mai are ce face la slujbă, Milan îşi încuie biroul şi coborî în stradă. Vremea splendidă şi agitaţia din Ajunul Anului Nou îi ridicară gradul de voioşie imediat şi, cu privirea, el o petrecu mult timp pe o fetişcană elegantă şi nurlie, încălţată cu nişte cizmuliţe roşii. Ziza e ceva mai matură, dar e reconfortantă, gîndi el. Un singur lucru e rău: îi spui o vorbă şi ea îţi răspunde cu douăzeci. Dacă nu i-ar fi secretară, i-ar arăta el, dar aşa... trebuie să rabde şi să tacă. Oare n-ar fi bine să-i facă un cadou de Anul Nou? Poate se mai îmblînzeşte...
        Intră într-o galanterie, se apropie de tejgheaua îndărătul căreia se tot agita un vlăjgan cu nişte bicepşi de potcovar şi, după multă chibzuinţă, alese un şal galben pe care era desenată Mona Lisa îmbrăcată într-un tricou bărbătesc. Un minut mai tîrziu, privind la ochiul roşu al semaforului, îşi aduse aminte de nevastă-sa şi se înroşi. Trebuia să-i dăruiască ceva şi Lolei, gîndi. Cum-necum, de atîţia ani împărţea cu ea şi cele bune şi cele rele, iar cu Ziza nici măcar de un an. Fără o săptămînă... Şi, pentru ca să nu aibă mustrări de conştiinţă, se întoarse în magazin şi mai cumpără un şal identic, cu Mona Lisa în tricou bărbătesc.
        În acelaşi timp, pe aceeaşi stradă, doar în capătul celălalt, Lola alegea o cravată pentru şeful ei. Alegînd-o, ea constată că nuanţa ei, precum cea a castanelor sălbatice se va asorta de minune la culoarea ochilor şi zîmbi mulţumită. Stînd la coadă la casă, îşi aduse aminte deodată de propriu-i soţ: „Dacă ar afla Milan, m-ar face bucăţele. Ia să-i cumpăr ceva şi lui".
        Şi Lola făcu bonul pentru două cravate identice.
        Întîmplarea a făcut ca, peste cîteva minute, Lola şi Milan să se întîlnească în plină stradă. Nu se ştie care a observat primul, important e doar faptul să s-au găsit.
        — Ia uită-te ce ţi-am luat — strigă Lola cu entuziasm şi, ridicîndu-se pe vîrfuri, îl sărută.
        Milan desfăcu pachetul şi văzu cravatele.
        — Dar de ce două la fei? întrebă el mirat.
        — Pentru orice eventualitate, spuse soţia clipind cu naivitate, des şi mărunt. Se şifonează una, o iei pe cealaltă.
        — A-a-a — răspunse îngîndurat soţul şi, după o scurtă tăcere, adăugă: Şi eu am o surpriză pentru tine!
        Lola desfăcu repede pachetul:
        — Un şal! exclamă ea la fel de fericită. Dar de ce două la fel?
        — Pe fond galben erau două, numai două, şi le-am luat pe amîndouă. Nu vreau ca altă femeie să aibă un şal ca al tău!
        Au petrecut noaptea de revelion tăcuţi. El îşi rememora toţi prietenii şi cunoscuţii, căznindu-se să-şi dea seama cui ar fi putut fi hotărîtă cea de a doua cravată, iar ea îşi inventaria în gînd toate prietenele şi cunoscutele, întrebîndu-se chinuitor cui ar fi fost hărăzit cel de al doilea şal cu chipul Mona Lisei în tricou bărbătesc, pe fond galben.

În româneşte de ANATOL GHERMANSCHI

(Perpetuum comic ’86, pag. 208)