apărută la Editura Cartea Arăpească, Babilon, 6001 î.e.n.
E ceasu-n care cîntă iar cocoşul
Pe garduri, pe coteţe şi prin curţi,
Cîntece-şoc în U-uri prelungite,
Cît o cărare-ngustă, pierdută printre munţi:
Închide ochii. Ţipă către Soare
Obraznicii în gura mare,
— „Că prea se chinuie, măritul, pîn’ răsare,
Iar grijă de cocoşi ca el deloc nu are.
Că, fără să anunţe prin coteţe,
Trimite-şi razele-ndrăzneţe
De parc-ar vrea să strice somnul
Adormiţilor în Domnul..."
Şi iarăşi, cite şi mai cîte!..
Îşi face cîntecele bîte
Şi dă în străchini şi în baltă
Cu estetica-i înaltă.
Dar, speriat de marele-i curaj,
Scoate cu ciocul pila din penaj,
Bag-o consoană strîmbă-ntre vocale
Şi-şi umflă guşa cam cît nişte foale,
Varsă din ea metafore-ncîlcite,
Cuvinte răsucite şi-năcrite
Şi trage-apoi cu ochiul la găină
Cum că-i un Cal Troian pe-aproape, prin grădină
Şi o pisică neagră în flori de măgheran,
Adusă de un drac din Vatican.
Şi, prost geograf, cu mintea deşartă
Confundă orăşelele pe hartă.
În locul unuia ca Bucureştii
Pare a zice c-a văzut Ploieştii
Şi cînd se plimbă ţanţoş pe la Köln
Îi pare că-i pe Valea lui Ion
Confundă cartiere-ntregi; şi chiar eroi...
Vorbeşte-n dodii despre noi,
Făcîndu-se că plînge cu ciobanul,
Haleşte, mulţumit, ca lupul tot ciolanul.
Limbaj esopic, crud şi sibilinic
Şi tonul tot destul de cinic.
Aluzii... învelite în... iluzii,
Ar zice cronicarul în concluzii.
Dar totuşi, exegeza cu partipri, pretinsă rafinată,
Aude, la cocoş, cîntare minunată
Şi îl declară-n pripă cît un Cucuzel. –
Doamne ce convingeri şi ce zel!...
Nu vă miraţi! Nu vă-ncruntaţi la nori,
Stimaţi şi ageri cititori:
De mii de ori s-au vîndut ciori
În loc de privighetori,
Darmite-un cocoş, ţanţoş şi isteţ,
Drept un cîntăreţ!...
(Perpetuum comic ’86, pag. 124)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu