Este destul de greu pentru un străin să rămînă neutru în Franţa, în momentele de criză; poate fi chiar foarte periculos. Am descoperit asta acum cîtăva vreme, făcînd semn unui taxi în Place de la Concorde. Şoferul, un zdrahon mare şi spătos cît un dulap normand, ocupînd mai toată bancheta din faţă, purcese la conversaţie încă înainte de a ne urni din loc.
— Ce noutăţi aveţi? voi el mai întîi să ştie.
Închipuindu-mi că mă aflu în cîmpul guvernamental, răspunsei:
— Se pare că guvernul va avea mîinile libere.
— Hm! replică şoferul, întorcîndu-se cu totul spre mine fără a încetini. Guvernul, s-a zis cu el! îl susţineam şi eu. Dar, de cînd cu Algeria... În Franţa, toată lumea este împotrivă. Că ăştia-s nişte...
Aici folosi un cuvînt cu care nu sînt obişnuit, fiind băiat bine crescut. Mă grăbii să aprob: „Aveţi perfectă dreptate".
Tot speram că o să se uite cît de cît şi înaintea lui. S-a întors el o clipă spre parbriz, dar liniştea mea fu de prea scurtă durată.
— N-ar fi trebuit niciodată să-l lase pe Pinay să plece!
— Era foarte bun Pinay! îl asigurai eu.
Şoferul se întoarse către mine:
— Trebuia un guvern nou, cu Bidault, Massu, Juin şi Pinay.
— Un guvern perfect! tremurai eu, închizînd ochii.
El se interesă un moment de circulaţie, dar numai cît dură lumina roşie. Apoi, îmi spuse tainic:
— Toată aiureala asta este din vina americanilor.
Zicînd acestea, mă privi cu seriozitate, dar noroc că, între noi şi autobuzul acela uriaş, tot au rămas trei buni centimetri.
— Dacă nu ne opreau americanii să continuăm la Suez, acum Tunisia şi Marocul erau încă franceze.
— Asta spuneam şi eu azi dimineaţă soţiei mele! îl asigurai, încercînd să nu mă uit la camionul care tocmai se năpustea spre noi.
Dar şoferul manevră volanul exact la timp.
Inima îmi bătea. Gîfîiam. M-am recules şi m-am reaşezat pe banchetă.
Şoferul dădea frîu liber furiei şi căuta în mod vizibil să smulgă volanul din cutia de direcţie. În timp ce executam un viraj pe două roţi, el se întoarse iarăşi către mine şi-mi spuse ameninţător:
— Sînteţi american sau englez?
— Sînt englez! spusei eu fără nici o şovăială.
— Englezii sînt şi mai răi încă! răcni el nestăpînit.
— Dar nu sînt chiar englez, am ţipat şi eu. Sînt australian...
— Englezii complotează cu germanii contra noastră. Nu vor să facă parte din Europa. Ca şi cum am avea cine ştie ce nevoie de ei!
— Mă tem că o să ne zdrobim de un monument! şoptii eu cu groază.
El aruncă o privire înainte şi se întoarse iar spre mine:
— Şi în Australia, ce se spune despre zăpăceala asta?
— Sîntem cu toţii năuciţi!
— Aveţi toată dreptatea! Americanii şi englezii nu înţeleg nimic din problemele noastre. Ei ne sînt împotrivă din cauza petrolului care este în Sahara. Ei ştiu foarte bine că n-o să-l mai poată vinde pe-al lor, cînd noi o să-l avem pe-al nostru.
— Petrolul francez este la baza tuturor lucrurilor, declarai eu, încercînd să-mi stăpînesc criza de nervi. Americanii nu vor ca dv. să aveţi petrol. Asta este evident.
El mormăi, apoi se puse să înjure furios.
— Dar nu vă necăjiţi! O să le venim de hac!
Cu un ton pe care îl doream nepăsător, îi atrăsei atenţia:
— Nu ne îndreptăm cumva spre o staţie de metrou?
Într-adevăr, puţin a lipsit să nu coborîm pe scări cu taxi cu tot. După ce şi-a corectat direcţia, întrebă:
— Cu alţi francezi aţi discutat?
— Da!
— V-au spus toţi acelaşi lucru?
— Toţi, fără excepţie. Toţi sînt de acord cu dv.
Ajunsesem în sfîrşit la destinaţie. Plătii pe om cum se cuvine şi-i adăugai un bacşiş bun. În timp ce-şi punea banii în buzunar, îmi declară:
— Eu, domnule , nu-i prea iubesc pe străini. Dar, uite, dumneata nu eşti ca alţii. Că, cel puţin, ai curajul să spui cinstit ceea ce gîndeşti!
În româneşte de VINTILĂ ROBAN
(Perpetuum comic ’86, pag. 210)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu