Pe marginea Concursului de la Cluj-Napoca pe această temă
Un cuvînt de împrumut,
Provenit de nu ştiu unde
În al cărui conţinut
Nu ştiam ce se ascunde.
La Bencei şi la Apoid
Îl citim în englezeşte.
Însă scris pe româneşte
În Banat înseamnă... şold.
Drept dovadă, vă redau
Din exemplele funeste
Explicîndu-vă pe şleau
KITSCH-ul: aşadar, el este:
Obiectul de prost gust
Oferit în plină stradă
De un „artizan" vetust
Cu reclamă în tiradă.
Marfă multă, alandala,
Ce inundă un bazar
Cînd un ins totalitar
Nu s-a întîlnit cu şcoala.
Lănţişoare ruginite
De a timpului patină;
Verighete şlefuite
Şi vîndute la duzină.
Flecuşteţe văcsuite.
Din ceramică sau iască.
Ce tot timpul sînt menite
Să le-admire-un gură-cască.
Turnuri vechi cu metereze
Scrijelite pe aramă.
Nuduri cu femei obeze.
Care nu încap în ramă.
KITSCHU-n artă e milogul
Ce cerşeşte-n pălărie
Şi la care filologul
Langa face alergie.
Uneori, la expoziţii
Poate fi un „loz în plic";
Aiureală, exhibiţii
Pentru marele NIMIC.
KITSCH-ul e pseudoartă,
Coborîtă pîn-la sluj,
Ce-a bătut din poartă-n poartă
Şi s-a îngropat la Cluj.
Anacronică îmi pare
Procedura din concurs
Şi - pe drept - acest discurs
Îl închei cu o-ntrebare:
Prea-distinsele condeie,
Care-au jurizat aici.
Cum de au putut să deie
„Treişpe" premii pentru-un KITSCH?!
P.S.
Retractez, unu la mie,
Din ce-am spus şi zic aşa:
Dintr-atîtea se putea
Să-mi fi dat UNU şi mie...
N-ai pe cine să urzici!
Fapta este consumată,
Dar şi cronica rimată
Ca nu cumva să dau... KITSCH!!!
(Perpetuum comic ’86, pag. 181)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu