, ,

Călimara

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu
Replică feministă lui G. Topîrceanu

Mi-ai dăruit, bărbate, astăzi o călimară de cristal,
Un gest ce sare din şabloane şi tinde către ireal,
O călimară ce ascunde, aş zice, oarece mobiluri
De-ai preferat-o înaintea domesticelor emailuri

O călimară ce-ntre vase ori lîngă cratiţa codană
Arată ca o noră-n casă neştiutoare şi profană.

În călimara asta nouă, stupidă ca un compliment
Atribuit de circumstanţă, cînd totul ţi-i indiferent,
Liliputană ca un zero şi tainică precum ascetul,
Indiferentă ca o clanţă, ermetică precum poetul,
Întrezăresc din întîmplare reproşul cel de zi cu zi
Şi trebile abandonate din raţiunea de-a te şti
Bărbatul şi stăpînul casei, eternul latifundiar
Ce vede şi miroase totul, chiar stînd cu nasul în ziar.

Mi-ai dăruit, bărbate, astăzi o călimară de cristal,
Un nobil gest care, aş zice, m-a perplexat parcă total
Şi mă împinge grabnic gîndul pe loc să-ţi dărui o morală:
De intri anul ăsta, cumva, desigur tot dintr-o greşeală,
Ori de te-adăposteşti de ploaie acolo-n dos în librărie,
Ia-mi de-un „Snagov", te rog, cerneală şi rest de un coniac hîrtie
Căci toate cîte-aş vrea a-ţi spune, ori să le scriu la o adică,
Stau amorsate ca o bombă în călimara asta mică.

(Perpetuum comic ’86, pag. 179)


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate