,

Versuri I (pc84)

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu
ABUZ

Am muşcat
Din tine,
Viaţă,
Ca dintr-un măr,
Şi-mi scrîşnesc
În dinţi
Şi acum
Sîmburii tăi
De adevăr...

Am şuierat
Din tine,
Cîntec
Ca dintr-un şarpe,
Şi m-au mustrat
Duioasele naiuri
Şi blîndele
Harpe...

Te-am iubit
Pe tine,
Lume,
Ca pe o femeie,
Şi tu
M-ai pleznit
C-un amant,
C-un război,
Cu-o ideie...


M-am rugat
La tine,
Femeie,
Ca la Domnul,
Şi tu
Mi-ai trădat
Şi ruga,
Şi capul,
Şi somnul...

M-am repezit
La tine,
Fericire,
Lacom
Ca un păstrăv
În apele clare,
Şi n-am ştiut
Că poţi fi
Ucis
De momeala
Unei muşte
Imaginare...

De toate astea
Dacă ştiam –
Doamne,
Ce fericit
Mai muream...

(Perpetuum comic ’84, pag. 93)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate