Un an, o caricatură din patru decenii

        Rîsul a fost întotdeauna un erou în acţiune, îndrăgit şi căutat, exprimînd sincer, direct, curajos, deschis şi convingător manifestările împotriva injustiţiei şi afirmînd un spirit umanist. El a dat un prestigiu strălucitor şi de masă caricaturii, care în ţara noastră se bucură de o bogată tradiţie şi care, în cei patruzeci de ani de la 23 August 1944, a cunoscut o amplă dezvoltare şi diversificare a temelor, preocupărilor şi formelor de exprimare.
        O privire sintetică asupra evoluţiei caricaturii, în cei patruzeci de ani, reconstituie o cronică în imagini a momentelor celor mai semnificative din lupta poporului, a etapelor glorioase parcurse ca şi a îndreptării atenţiei critice asupra stărilor retrograde şi negative din ţară şi din lume.
        Caricatura a devenit un mijloc de cercetare a lumii înconjurătoare. Ea s-a transformat într-o metodă de cunoaştere pe lîngă aceea de satirizare, concentrînd realul şi fantezia, logica şi intuiţia, grotescul particular cu ideile universale, efemerul cu ceea ce este stabil şi durabil. Prin toate aceste trăsături, caricatura a răspuns prezentului şi a trăit intens temele actualităţii ca un reporter zelos şi conştiincios.


        Ea nu s-a rupt de tradiţiile ei ce continuă să fie un izvor de aur în actualităţile contemporane. Nu poate fi uitată contribuţia şi sclipirile de fină ironie şi acută luptă socială ale lui N. Tonitza, Fr. Şirato, C. Ressu, I. Iser, A. Jiquidi, V.I. Popa, Ary Murnu, Ion Anestin, Ion Sava, A. Dragoş ş.a., care au predat ştacheta lui I. Ross, M. Gion, E. Taru, Nell Cobar, Gh. Chiriac, Benedict Gănescu, A. Poch, A. Matty, Cik Damadian ş.a., ce s-au afirmat puternic, îndeosebi în deceniile patru şi cinci, şi care au contribuit la atragerea şi dezvoltarea unei noi generaţii de caricaturişti, începînd cu C. Ciosu, V. Crăiţă, Bour, N. Claudiu, Dragoş Anton şi terminînd cu popularul, dar totodată incisivul şi necruţătorul satiric, Mihai Stănescu.
        Înscriindu-se fericit pe linia progresului şi tradiţiei, arta caricaturiştilor contemporani a dat lucrări de stringentă actualitate în imagini metaforice şi hiperbolice, ale căror efecte critice, etice şi umoristice în dezarmarea curajoasă a negativului, în evidenţierea situaţiilor umane injuste, în blasfemierea personagiilor ridicule, făţarnice, zgîrcite, lacome, lăudăroase, servile şi linguşitoare, proaste şi fricoase, făţarnice şi duşmane moralei, a contribuit la sporirea potenţialului mobilizator şi emoţional în sensul pozitiv al negării şi al educării.
        Limbajul caricaturii s-a îmbogăţit şi el continuu. Şi poate unul dintre cîştiguri a fost asocierea unei certe valori artistice plastice, ce a imprimat recunoaşterea originalităţii şi personalităţii creatoare, diversificarea individualităţilor şi manierelor artistice, fenomene recunoscute şi apreciate şi pe scara valorilor internaţionale prin numeroasele şi meritatele premii şi distincţii internaţionale obţinute de caricaturiştii contemporani. Am mai putea sublinia cîştigul în claritate şi în eliberarea imaginii de textul explicativ.
        În cei patruzeci de ani succesele caricaturii româneşti sînt măgulitoare şi pline de promisiuni în îndeplinirea rolului ei social şi artistic dobîndit în artă şi în presă un rol esenţial în planul dezvoltării artistice şi al eficienţei etice, sociale şi politice.

(Perpetuum comic ’84, pag. 217)