Dacă s-ar fi auzit că domnul Stancu se însoară putea fi găsită o explicaţie. La fel în cazul cînd s-ar fi apucat să crească porumbei, să-şi vopsească părul, ori să înceapă să bea. Cînd a intrat în laborator cu o pălărie nouă, însă, toţi colegii au rămas uimiţi. Dimineaţa aceea nu s-a discutat decît despre asta. Toate bănuielile s-au lovit, parcă, de un zid. Domnul Stancu trăia singur, nu era interesat decît de cercetările sale şi mai avea două luni pînă la pensie. Colegii nu-şi mai aminteau de cînd el nu-şi cumpărase ceva nou de îmbrăcăminte. Toate hainele îi păreau din secolul trecut. A doua zi a discutat tot despre asta. Maricica visase pălăria. Toată noaptea o strivise, nu reuşise cu nici un chip să iasă de sub ea. Pălăria se rostogolise, ameţind-o, îndîrjind-o. Sandu povestise unor prieteni ce prostie, ce demodat e să porţi pălărie. Mihai se hotărîse să-şi cumpere şi el una chiar dacă nevastă-sa o să se opună, sau poate tocmai din cauza asta, ca să se lămurească, în sfîrşit, ce este de fapt între ei. Viorica a fost îngrijorată ca domnu Stancu să nu se fi prostit la bătrîneţe după vreo fată din alea de care sînt tot mai multe în ziua de azi. Pînă şi cei mai tineri, ultimii veniţi în laborator ştiau că nu o să afle niciodată ce este cu pălăria asta pentru că nimeni nu-şi permitea să-l întrebe direct pe domnul Stancu, iar el nu a povestit vreodată ceva personal. Cîteodată un amănunt, aşa cum pare faptul că un coleg şi-a cumpărat o pălărie nouă, întoarce totul pe dos. Şi acasă şi la laborator, parcă tuturor colegilor a început să le meargă rău. Pălăria asta avea ceva magic. Imaginea ei îi împungea. Domnul Stancu era neschimbat şi totuşi ceva se petrecuse. Ce? Ce? Ce?
Starea de iritare ar fi ţinut, cine ştie cît, dacă tot într-o dimineaţă, Mihai, care fusese şi el la un magazin de pălării nu ar fi avut ideea să-i facă o farsă domnului Stancu.
Au pus mînă de la mînă şi au mai cumpărat două pălării. La fel, exact la fel cu cea pe care şi-o luase domnul Stancu, doar că, una cu un număr mai mic, alta cu un număr mai mare. Înainte să plece acasă prindeau un moment cînd ieşea din laborator, făceau în aşa fel ca să fie chemat afară şi înlocuiau pălăria. Deci o zi, la plecare, pălăria îi era prea strîmtă, a doua zi, prea largă. Ca din întîmplare, după o săptămînă în laborator se discuta că şi corpul uman se dilată, sau se contractă în funcţie de diferiţi factori de mediu. Domnul Stancu nu ar fi dat nici o atenţie, altădată, la asemenea prostii, acum se arăta foarte interesat. Farsa a mai continuat cîteva zile, după care domnul Stancu, datorită unor stări de oboseală, a făcut cererea de concediu şi a plecat la munte. Activitatea din laborator a revenit la normal.
(Perpetuum comic ’84, pag. 53)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu