Începeţi chiar acum, ca să terminaţi mai repede!)
I
Dl. Ponderby-Wilkins era un om atît de bogat, de urît, de antipatic şi de bătrîn, încît nici cel mai tîmpit cititor nu-i va da de trăit mai mult decît Capitolul I. Ascuns ca o vulpe, scîrbos ca un porc, cu o mutră de bou, el se îndrepta ca o oaie către un sfîrşit bine-meritat. Era exact genul de om care n-are de ce să supravieţuiască paragrafului doi.
Nici o surpriză, aşadar, cînd Inspectorul de Poliţie Blowhard din Nettleby Parva primi următorul mesaj telefonic:
— Sînteţi chemat de urgenţă la Towers. Dl. Ponderby-Wilkins a fost găsit mort.
Inspectorul fu întîmpinat la poartă de secretarul defunctului, pe care îl cunoştea dinainte, şi pe care îl bănui pe loc.
— Unde s-a întîmplat, D-le Porlock? întrebă el. În lac, în hulubărie, sau în tufişuri?
— În tufişuri, răspunse Porlock liniştit, conducîndu-l la faţa locului.
Dl. Ponderby-Wilkins era spînzurat cu ajutorul unui mare fular de lînă de creanga unui copac, pe care ochiul încercat al inspectorului îl identifică imediat drept un sicomor.
— De cînd e sicomorul acesta în tufişuri? se interesă el plin de suspiciune.
— Nu ştiu, răspunse Porlock, şi nici nu mă interesează.
— Spune-mi exact ce s-a întîmplat, continuă inspectorul.
— Eram patru care jucam tenis, şi o minge a căzut în tufişuri. Cînd m-am dus s-o caut după terminarea setului, l-am găsit pe Dl. Wilkins aşa cum îl vedeţi, şi le-am atras de îndată atenţia asupra împrejurărilor şi celorlalţi jucători. Iată-i.
Dînd la o parte ramurile unui dafin, el îi arătă ofiţerului de poliţie două tinere şi un tînăr, care stăteau liniştiţi în mijlocul terenului de tenis ţinînd sobru rachetele în mînă.
— Confirmaţi relatarea D-lui Porlock? se informă Blowhard.
— Da, răspunseră ei liniştiţi într-un glas.
— Hm! gîndi inspectorul cu glas tare, mîngîindu-şi bărbia. Apropo, continuă el, mă întreb dacă a sucombat.
Se duse să se uite la trupul neînsufleţit. Sucombase.
— Din prima clipă cînd l-am găsit ne-am dat seama că a sucombat, spuseră cei patru, vorbind toţi odată, şi am considerat cel mai potrivit să jucăm tenis în continuare, cît se poate de reverenţios, pînă la venirea Dvs.
— Foarte bine aţi făcut, spuse Blowhard. Acum voi examina oral pe cei ai casei. Fiţi buni şi chemaţi-i în salon.
Intrară împreună în frumoasa reşedinţă cu faţadă albă, şi nu după multă vreme, la sunetele unui gong reverberate atît în interiorul casei cît şi în grădină, toată lumea, inclusiv servitoarea, era adunată în salonul Louis-Seize care dădea spre terenul de tenis. După cum se aştepta de altfel inspectorul, erau reprezentate toate tipurile implicate în mod obişnuit într-o crimă rurală şi anume: o soră vitregă a decedatului, foarte speriată, o nepoată tînără şi frumoasă, un maior, un doctor, o damă de companie, un prieten, dl. Porlock secretarul, un valet bătrîn cu barbă, un grădinar între două vîrste cu mustaţă, un bucătar irlandez, şi două servitoare angajate abia cu o săptămînă înainte. Fiecare din ei avea ceva de împărţit cu decedatul, care urma să-şi concedieze secretarul, ameninţase că-şi va dezmoşteni nepoata, o înjurase în mod repetat pe sora sa vitregă, aruncase o carafă de vin în capul valetului, îşi insultase musafirii, punîndu-le intenţionat Mersul Trenurilor în dormitoare, zmulsese din rădăcină răsadurile de anturium ale grădinarului, îl făcuse pe bucătar neisprăvit, şi le speria pe servitoare grohăind la ele pe scară. În plus, îi spusese de două ori maiorului că la Balaclava regimentul lui a luat-o la sănătoasa, iar doctorului îi pusese în aşternut o broască rîioasă.
Instinctul îi şopti lui Blowhard că acest caz nu poate fi rezolvat decît de Bletherby Marge, renumitul detectiv amator, drept care îi trimise imediat o telegramă. Apoi dădu ordin să fie ridicat cadavrul, făcu înconjurul grădinii, gustă cîteva căpşuni şi plecă acasă.
II
Bletherby Marge era un om de o vastă cultură şi foarte înţelegător. Ca înfăţişare era gras, roşu la faţă, zîmbăreţ şi nepieptănat. Părea cam prost şi purta ghetre. Mai precis, dacă cititorul neexperimentat şi-a făcut o imagine despre cum trebuie să arate un detectiv, Bletherby Marge arăta exact invers. Cîteodată era luat drept om de afaceri, dar mai adesea drept pontator sau chiar drept gorilă. Dar ori de cîte ori Scotland Yard nu putea rezolva o crimă — adică ori de cîte ori avea loc o crimă în mediul rural — se apela la Bletherby Marge. Moartea unui bătrîn bogat şi nesuferit fu pentru el ca un sunet de goarnă. Îşi puse în valiză pijamaua, periuţa de dinţi şi un volum din Personalităţi ale zilelor noastre, şi luă primul tren.
De îndată ce văzuse în ziar obişnuitul titlu
UCIS INEXPLICABIL ÎN MIJLOCUL INVITAŢILOR SĂI LA ŢARĂ
aşteptase să fie chemat la Towers. Telegrafiind judecătorului de instrucţie să dea un verdict în alb la Nettleby Parva, el încheie cazul Ducelui de St Neots, căruia îi aparţineau misterioasele bucăţele descoperite în maşina de tocat pleavă, şi se grăbi să ajungă la locul noii sale misiuni. Era cel de al patruzecişinouălea caz al său, şi în toate cazurile precedente ieşise triumfător, reuşind să-i ducă pe criminali la spînzurătoare. De altfel Scotland Yard îi oferise în semn de preţuire o mică spînzurătoare de argint.
— Sîntem în pom, Blowhard! „în mare pom", spuse el examinînd cu atenţie fularul care fusese înfăşurat în jurul gîtului lui Ponderby-Wilkins. Ia mai spune odată cum e cu alibiurile.
— Fiecare din ele e perfect, din cîte îmi dau eu seama, răspunse inspectorul de poliţie. Valetul, bucătarul şi cele două servitoare erau în cămară şi jucau pocher. D-ra Brown, sora vitregă a defunctului, îi dădea instrucţiuni grădinarului, iar doctorul era şi el cu ea, ca să-i ţină săpăliga şi cuţitul de altoit. Dama de companie şi prietenul jucau tenis cu Dl. Porlock şi cu maiorul, iar nepoata se plimba cu barca pe lac, culegînd nuferi.
În ochii lui Bletherby Marge apăru un licăr.
— Singură? chestionă el.
— Singură. Dar nu uitaţi că lacul se vede foarte bine de pe terenul de tenis. Aproape îţi vine să crezi că terenul a fost făcut aşa dinadins, adăugă inspectorul agasat. În tot intervalul de timp cînd trebuie că s-a comis crima, fata a fost văzută cînd de o pereche de jucători, cînd de cealaltă.
— Tţ-tţ-tţ, spuse Bletherby Marge. Du-mă acum la locul crimei.
Odată ajuns la sicomor, el studie coaja copacului cu microscopul precum şi pămîntul de dedesubt. Pămîntul era acoperit cu frunze uscate.
— Arată-mi exact cum era spînzurat cadavrul, îi ceru el lui Blowhard.
Inspectorul legă cele două capete ale fularului de cracă şi i-l înfăşură de cîteva ori lui Bletherby Marge în jurul gîtului, susţinîndu-l în timpul acesta de picioare.
— Să nu dai drumul, spuse Bletherby Marge.
— Nu-nu, spuse Blowhard, care era obişnuit cu metodele de reconstituire ale marelui detectiv.
— Ai fotografiat copacul din toate unghiurile? continuă Bletherby.
— Da.
— Avea amprente?
— Nu, răspunse Blowhard. N-avea decît frunze.
Apoi făcură amîndoi înconjurul grădinii, mîncînd fructe şi discutînd despre mobilurile posibile ale crimei. Nu se descoperise nici un testament.
Din cînd în cînd unul sau altul din invitaţi trecea pe lîngă ei, fredonînd un cîntec, mergînd să joace tenis, sau să facă baie în lac. Uneori cîte o figură părea îngrijorată sau disperată, alteori aceeaşi figură era veselă, numai zîmbet.
— Vă simţiţi depăşit? întrebă Blowhard.
Bletherby Marge nu răspunse.
III
Invitaţii veniseră cu maşinile la un picnic în Pădurea Mortului, la zece mile de Towers. Ieşirea fusese propusă de Bletherby Marge, care, cu glumele lui şi cu vastele lui cunoştinţe, se făcea din ce în ce mai apreciat de ceilalţi musafiri. Mulţi dintre ei începuseră chiar să creadă că o petrecere la care nu participă şi un detectiv trebuie considerată un eşec literar.
— Fir-ar să fie! spuse deodată Marge în toiul veseliei, întorcîndu-se spre Blowhard, care sufla greu, deoarece tocmai adusese şampania de dincolo de arătură. Vă rog pe toţi să mă scuzaţi pentru o clipă. Mi-am uitat pipa.
Îl văzură dispărînd spre Towers, la volanul unui turism sport. După un ceas şi ceva el reapăru şi, spre desfătarea asistenţei, cîntă două-trei cîntece vesele de revistă, cu o voce plăcută de bariton. În lumina înserării însă, cînd maşinile se îndreptau în şir indian spre casă, Bletherby Marge îi spuse lui Blowhard, aşezat lîngă el:
— Vreau să ne vedem din nou în tufişuri mîine la zece treizeci punct. Să nu te apuci să joci şotron.
Inspectorul Blowhard îşi notă ora în carneţel.
— Te întrebi poate de ce am plecat în mijlocul micii noastre petreceri? i se adresă Marge cînd se văzură sub sicomorul fatal.
— Am bănuit că e un şiretlic, răspunse Blowhard — şi nici un muşchi nu i se clinti pe faţă, cu excepţia celor folosiţi la articularea acestor cuvinte.
— Exact, spuse Marge.
Fără să mai scoată vreun cuvînt, el scoase în schimb o măturică pliantă din buzunar şi înlătură frunzele uscate care acopereau pămîntul printre tufişuri.
Lutul negricios era plin de urme, mari şi mici.
— Ce deduceţi de aici? strigă Blowhard, cu ochii ieşiţi din orbite.
— Cînd am plecat de la picnic, explică marele detectiv, mai întîi am măturat terenul, aşa ca acum. Apoi am adunat repede toţi pantofii din casă.
— Chiar toţi?
— Absolut toţi. I-am adus aici în tufişuri cu roaba. Am încuiat servitorii în bucătărie, ca din întîmplare, iar pe grădinar l-am încuiat în magazia de unelte. Apoi am comparat pantofii cu aceste urme, şi am constatat că se potrivesc toţi.
— Adică?
— Asta înseamnă că toţi au fost aici cînd s-a comis crima. Am reconstituit scena cu precizie matematică. După cum observi, urmele formează un şir, începînd de lîngă copac şi pînă aproape de marginea terenului de tenis. Călcîiele sînt imprimate mai adînc, în schimb partea din faţă abia se vede.
Se opri şi se uită la Blowhard.
— Cred că ştii acum în ce fel s-a comis crima? lătra el tare.
— Nu, mieună inspectorul încetişor.
— Ponderby-Wilkins, spuse Marge, avea fularul înfăşurat o dată în jurul gîtului, iar unul din capete era legat de copac. Atunci — la un semnal, probabil — toţi cei din casa, inclusiv servitorii, au început să tragă de celalalt capăt al fularului, pînă cînd şi-a dat duhul. Uite aici urmele valetului, fiind cel mai solid, trăgea chiar de capat. În faţa lui era Porlock, iar a doua servitoare imediat după el. Cred că Porlock a dat comanda să tragă. Pe urmă l-au legat de craca unde l-ai găsit cînd ai venit.
— Dar alibiurile?
— False toate. Toate erau susţinute de persoane din casă, servitori sau musafiri. Asta m-a făcut să miros toată povestea.
— Dar cum de nu erau amprente?
— Întreaga bandă a purtat mănuşi, răspunse Bletherby. Am adunat toate mănuşile din casă şi le-am examinat cu atenţie. Multe aveau încă peri de la fular lipiţi pe ele. După ce mi-am terminat investigaţiile, am pus repede la loc pantofii şi mănuşile, am măturat înapoi şi frunzele, am descuiat bucătaria şi magazia de unelte şi m-am întors la picnic.
— Ca să cîntaţi cîntece comice! spuse Blowhard.
— Da, răspunse Marge. Mi se luase o piatră de pe inimă descoperind adevărul. Şi am considerat necesar să le adorm vigilenţa ucigaşilor.
— Splendid! exclamă Blowhard, examinînd cu minuţiozitate urmele de pantofi. Acum mai e o singură problemă, D-le Marge, din cîte îmi dau eu seama.
— Care anume?
— Cum duc eu atîţia oameni la poliţie?
— Cîte perechi de cătuşe ai luat?
— Numai două, mărturisi Blowhard, căutînd în buzunare.
— Atunci mai bine telefonează după un autobuz, spuse Bletherby.
IV
Judecarea simultană a douăsprezece persoane acuzate de crimă capitală, precum şi condamnarea lor şi execuţia în grup, au stîrnit o vîlvă cum nu se mai pomenise în Anglia de la moartea lui Wilhelm al II-lea. Ziarele de duminică nu se mai săturau să discute psihologia criminalilor şi să publice întîmplări din copilaria lor şi din timpul şcolii. După cît se pare, niciodată pînă atunci nu mai fuseseră spînzuraţi în aceeaşi zi, pentru moartea unui bătrîn antipatic, un secretar, o soră vitregă, o nepoată, un eminent magistrat, un maior, o damă de companie, un prieten, un bucătar, un valet, două servitoare şi un grădinar.
Într-o dimineaţă, nu mult după ce se mai potoliseră spiritele, Bletherby Marge împreună cu un agent de vînzări-cumpărări se duseră la Towers, care, nu se ştie din ce motiv, era încă „De închiriat". În timp ce examinau biblioteca, Bletherby Marge bătu într-o placă din şemineu.
— Sună a gol, spuse el.
Găsind butonul ascuns, apasă. Placa se dădu la o parte, lăsînd să se vadă un mic loc gol. Scoase de acolo un vraf de hîrtii prăfuite, legate cu o zgardiţă.
Era testamentul lui Ponderby-Wilkins. Pe prima pagină scria:
Sînt omul cel mai antipatizat din Anglia, şi mă voi sinucide în tufişuri prin spînzurare. Dacă Bletherby Marge reuşeşte s-o scoată crimă, îi las moştenire toată averea mea în onoarea celui de al cincizecilea succes al său.
— Extraordinar! exclamă agentul de vînzări-cumpărări.
Dl. Bletherby Marge era mai zîmbăreţ ca oricînd.
În româneşte de TAINA DUŢESCU COLIBAN
(Perpetuum comic ’84, pag. 177)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu