Un lup a fost mîncat de-o oaie!
Acest eveniment ieşit din comun nu numai că a zguduit munţii, dar vestea s-a dus pînă departe, hăt, în Capitală, de unde ziarele au răspîndit-o apoi în lumea întreagă. Primii care au sosit la faţa locului au fost ciobanii din împrejurimi. Nu se arătau curioşi ci, mai degrabă, speriaţi:
— Vai de capul tău, Petreo! îl căinau ei pe cioban. Dacă erai înţelept, tăceai din gură.
— Cum să trec sub tăcere asemenea ispravă? a exclamat, cu mîndrie, Petre. Ba, cînd am văzut cum înghite oiţa mea ditamai lupul, am luat aparatul de fotografiat şi am făcut o grămadă de poze. Acum pozele astea apar în toate ziarele pămîntului, iar voi nu vă mai găsiţi locul de invidie!
Ciobanii nu i-au mai spus nimic şi au plecat clătinînd din cap. După aceea a venit un grup de specialişti de la Direcţia judeţeană. Au privit oaia, au admirat pozele, l-au felicitat pe Petre şi au dat dispoziţie ca, de îndată, să se clădească în poiană un complex turistic. Hotelul cu 300 de camere, „La oaia curajoasă", a fost construit în mai puţin de-o lună. Supermagazinul „Avîntul oilor", cel artizanal „Lîna de aur", ca şi restaurantul „Turma fericită", au apărut, cum s-ar spune, peste noapte. Odată cu darea în funcţiune a acestor obiective comerciale, la stînă au început să sosească zeci şi sute de personalităţi, atît din ţară, cît şi de peste hotare. Primul drum îl făceau, bineînţeles, la Petre şi, după ce acesta îi omenea cum se cuvine (acum avea în subordine peste cincizeci de ajutoare), vizitau ţarcul în care celebra oiţă behăia fericită, apoi îşi vedea fiecare de treabă. Pentru că, trebuie s-o spunem, nimeni nu venea aici fără vreun scop anume. Treburile erau numeroase şi de răspundere.
Astfel, un grup de savanţi, din diferite departamente, cercetară şi decretară drept „ape miraculoase, dătătoare de puteri uluitoare" toate izvoarele din jurul stînii, pe o rază de 50 km. În urma acestei descoperiri, firma nou înfiinţată „Apă şi energie", încheia (pentru început) contracte avantajoase cu două trusturi specializate în prepararea sucurilor destinate populaţiei active. De asemenea, Asociaţia homeopaţilor din M., prin entuziaştii săi căutători de leacuri, descoperi în poiana curajoasei oiţe o plantă (unică în lume) în stare să vindece, în mod spectaculos, frica: energetica oiţis. Cererile de export în această direcţie au depăşit orice aşteptări. Conform legii cererei şi a ofertei, preţul cel mai mare pentru un kilogram de energetica oiţis (devenit şi preţ oficial) a fost oferit de ţările cu cele mai mari investiţii în armament.
Datorită beneficului aer respirat de oiţa lui Petre, foarte curînd, la coplexul turistic au sosit atît de multe solicitări pentru petrecerea vacanţei, încît numărul lor înregistrat într-o singură zi l-a depăşit pe cel înregisrat, în două săptămîni, de renumitele staţiuni climaterice Saint Moritz, Locarno, Karlovy Vary, Biarritz şi chiar neîntrecuta Poiană a Braşovului.
O foarte mare căutare aveau, bineînjeles, produsele lactate (provenite de la noi), îmbrăcămintea de lînă, cîntecele mioritice, spectacolele cu teme din mediul montan, ca să nu mai vorbim de frumoasele cojoace din blană de miel, cu motive folclorice, despre a căror frumuseţe se dusese vestea pînă-n Ţara soarelui răsare. Venind în întîmpinarea acestor cereri au luat fiinţă o serie de întreprinderi: pentru prepararea şi desfacerea produselor lactate, pentru confecţii din lînă, o cooperativă meşteşugărească pentru confecţionarea cojoacelor şi un atelier foto pentru cei ce doreau să se fotografieze cu o mînă pe creştetul oiţei. De asemenea, turiştilor amatori de camping li s-au pus la dispoziţie, prin intermediul magazinului „Stînişoara particulară", mini căsuţe în formă de ţarc (acoperit) sau de stînă. Dar nici viaţa spirituală a locului n-a fost neglijată. Astfel, la clubul Casei de cultură (construită la cererea tineretului) s-a înfiinţat cenaclul „Oiţa literară", cu secţii pentru toate genurile. În sala de spectacole — cităm de pe afişul unei singure săptămîni — au rulat filmele „Oaia cu cinci picioare" cu Fernandel, filmul documentar „Oaia care l-a mîncat pe lup" (evident, oaia lui Petre) şi filmul artistic „Ghici cine vine la stînă?" producţie a Casei de filme numărul 2. Sîmbătă şi duminică, matineu şi seara, s-au jucat cunoscutele piese de teatru „Mielul extraterestru" şi „Comoara din fîntîna oilor". Cu ocazia împlinirii a patru luni de la data evenimentului, pe scena Casei de cultură s-a desfăşurat, în faţa unei numeroase asistenţe, frumosul festival de cîntece şi dansuri „Bîr, oiţă, bîr".
În acest timp, Petre ciobanul dădea interviuri ziariştilor autohtoni şi străini, zîmbea în faţa camerilor de luat vederi şi învăţa limba engleză, pentru a putea face faţă rolului principal dintr-o coproducţie franco-italo-canadiană, film inspirat, fireşte, din biografia nemaipomenitei oiţe.
Prins în astfel de treburi, Petre nu a observat sau, mai bine zis, a observat prea tîrziu că în stîna lui nu mai exista nici urmă de turmă. Rămăsese în ţarcul ei glorios doar oiţa ce-l înfruntase pe lup, gravă şi cu privirea fixă aţintită spre firma fotografului.
— Unde-i turma? l-a întrebat Petre, nedumerit, pe unul dintre subalterni.
— Păi, a parte dintre miei au fost tăiaţi pentru mesele pe care le-aţi oferit vizitatorilor, iar alta a fost sacrificată pentru cojoace. Cît despre oi, ce să zic? După ce au fost tunse şi mulse, au murit.
— De ce?
— N-au mai avut unde să pască.
— Bine că a scăpat cu viaţă măcar oiţa curajoasă.
— N-a scăpat nici ea, săraca. Însă ca să nu dea faliment, fotograful a împăiat-o!
Şi-ncă n-ar fi fost nimic. Dar, cînd la unitatea de care aparţinea stîna s-a aflat că nu mai există în inventar picior de oale, l-au chemat pe Petre şi i-au pus în vedere două lucruri: să plătească paguba şi după aceea să se ducă unde-o vedea cu ochii.
Ciobanii, cei care-l căinaseră la început, aflînd ce i s-a întîmplat au clătinat iarăşi din cap, cu părere de rău. Iar unul dintre ei a rostit cu înţelepciune:
— Aşa-i trebuie, dacă n-a ştiut să tacă! Uite, în vara asta, una dintre oiţele mele a mîncat trei lupi şi n-am spus nimănui un cuvînt. Că n-oi fi nebun să mă ţin de poze şi să rămîn fără turmă!
(Perpetuum comic ’82, pag. 87)
