Se vorbeşte mult despre matematizare, cuantificare şi cibernetizare în vastul univers al artelor, dar, deşi se vorbeşte mult, se face încă puţin. Cît de utilă poate fi ştiinţifizarea studiului critic (ca să ne oprim la un singur domeniu, iar din domeniu la un singur segment — al criticii muzicale) reiese din cele ce urmează.
Cîntecul „Dacă-n fiecare zi" rezistă-n top de ani buni, dar nimeni n-a observat că este total lipsit de realism economic. Interpretul ca interpretul, el e cu cheia sol în cap şi ochii la scenă, n-are timp de analize contabile şi calculatoare „Felix". De ce, însă, n-a observat critica, de ce n-au observat Televiziunea şi Radio-ul, care aveau datoria să-l combată, într-o discuţie în jurul mesei rotunde, într-o emisiune de tipul „Brigada experienţei înaintate", ori măcar într-un reportaj pe tema „Folosirea eficientă a fondului funciar"?
Ar fi suficientă analiza primelor două versuri:
Dacă-n fiecare zi
Am trimite-n dar o floare...
pentru a susţine o asemenea necesitate. Adică, fiecare locuitor al ţării să trimită-n fiecare zi, în dar, o floare. Bine-bine, frumos-frumos dar bănuieşte cineva cu ce implicaţii? O zi înseamnă 23 milioane de flori; 151 milioane într-o săptămînă; într-o lună ar fi necesare 690 milioane, iar într-un an opt miliarde şi 280 milioane de flori. Înmulţiţi numărul de flori necesar într-un an cu preţul mediu de cinci lei bucata şi veţi obţine impresionanta cifră de 41 miliarde şi patru sute milioane lei, cam cît producţia industrială globală anuală a două judeţe, bani care ar trebui scoşi din bugetele personale. Autorul nu se mulţumeşte doar cu atît, ci, ducînd îndemnul la risipă dincolo de orice limite, ne arată în altă strofă cît de bine ar fi
Dacă-n fiecare zi
Am primi în dar o floare...
Altfel spus, nu numai să trimitem, ci şi să primim, în fiecare zi, o floare. Să dublăm, deci, calculul anterior. Fără să ne gîndim la terenul arabil necesar. Fără să ne impresioneze costul seminţelor, al îngrăşămintelor, al substanţelor chimice pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor. Fără să ne doară sufletul de forţa de muncă, mult mai necesară în alte sectoare.
Dar problema are nu numai implicaţii economice, ci şi sociale. Adică să te scoli dimineaţa şi, nici una, nici două, să fugi la florărie. Să prinzi rînd. Să te cerţi cu şeful, pentru că întîrzii de la serviciu. Să-ţi frămînţi mintea cui să dai floarea, ca să nu iasă vorbe. Deseori, floarea nu poate fi înmînată singură. Ca să dovedeşti că eşti bine crescut, o însoţeşti, de la caz la caz, de o cutie cu bomboane, un cartuş de Kent, de o sticlă de şampanie ori coniac, poate chiar de un plic.
Cum, la rîndul tau, vei primi o floare, s-ar părea că lucrurile ies chit. Pe naiba! Una, că nu ştii cine ţi-o va oferi. Dacă, însă, îi vine şefului ideea să-ţi arate că el nu ţine supărarea, se complică treaba. Cum obişnuieşte să înmîneze subalternilor florile acasă, ai motive să te bucuri că sifonăria-i peste drum şi cumnata angajată la „Mercur".
Pe lîngă toate acestea, poate garanta cineva că nu s-ar face şi nenumărate, ireparabile nedreptăţi? Aparent, treaba e simplă: dai o floare, iei o floare. Eşti sigur, însă, că celui căruia îi dai tu, nu-i mai dă şi altul? Ori că nu vei fi uitat? Există un sistem de planificare în acest sector? În ce mă priveşte, sînt absolut sigur (ca să dau un singur exemplu) că gestionara de la magazinul „Romarta", simpatică fiind, ar primi zilnic buchete întregi. Şi cum n-ar avea ce face cu atîtea flori, s-ar apuca să le vîndă. Ar constata că această ocupaţie este mai rentabilă chiar decît funcţia ei de gestionară. Şi s-ar reprofila. Am ajunge, pornind de la o intenţie nobilă, la situaţia neplăcută de a pierde cadre valoroase din sectoare şi aşa deficitare.
Date fiind aceste argumente, propun scoaterea urgentă din repertoriu a cîntecului analizat. Aceeaşi măsură se impune şi pentru cîntecul ale cărui versuri emoţionante
Iubirea trebuie păzită
De oarba ispită
Cu săbii de oţel
Şi de ea
Şi de el
La fel
suferă prin aceea că îndeamnă la risipă de metal. Pentru ca lipsa din repertoriu a acestor cîntece să nu se resimtă, golul poate fi umplut imediat din resurse locale şi materiale refolosibile, domeniu în care textierii şi compozitorii noştri de muzică uşoară au o veche şi bogată experienţă.
(Perpetuum comic ’82, pag. 20)
