— M-am scăldat, astă vară, în mare şi m-am înecat de două ori...
— Şi n-ai murit niciodată?
— Nu.
— Bravo! Eşti tare la viaţă!
* * *
— Eşti poet, domnul meu?
— Citeodată... cînd vreau să uit lumea; dar d-ta?
— Şi eu cînt din vreme în vreme, însă nu din liră, ci din trîmbiţă.
— Plăcut instrument!
— Îţi place?
— Foarte mult... de departe.
(Perpetuum comic ’82, pag. 81)