Curcan umplut pentru magnaţi
Se ia o raţă, se curăţă de cap şi de partea terminală a labelor, se tranşează abdomenul şi se îndepărtează tot ce e urît mirositor (a se observa că sînt organe ale raţei care nu au susnumitul miros decît prin atingerea cu alte organe, recte rectul; aşadar, nu se vor îndepărta inima, ficatul, rinichii, pulmonul, pipota, care vor fi tocate ulterior). După golirea raţei de organe, se va proceda aşişderea cu o potîrniche, o pitulice şi un homar. În raţa căptuşită cu felii de portocale, se va introduce trupul gingaş al potîrnichii, la rîndul ei umplută, după un prealabil tratament cu mirodenii, cu mignona pitulice. În cioc sau în burtă, după preferinţe, pitulicea va ţine un puf de homar. Astfel umplută, raţa este în sfîrşit introdusă cu fineţe înlăuntrul unui curcan matur, golit şi el de maţe. Curcanul astfel îndopat se ornează cu frunze de guayaba, cu felioare de ananas, cu boabe de enibahar şi măcriş. Se ia o tavă încinsă, se aşează curcanul cu raţa înainte, se stropeşte din abundenţă cu vin de Malaga şi se introduce în cuptor. Se lasă la copt exact cînd homarul se face roşu ca racu. În acel moment curcanul se scoate cu grijă şi se trece iute, la cald, prin maşina de tocat. Pasta obţinută se va ambala în cutii de metal care vor fi trimise în lumea a treia, ca să vadă şi magnaţii cum e cînd n-ai tu ce pune în gură de sfintele sărbători.
Supă de oase pentru şomeri
Se ia un os cu măduvă. Cu un bomfaier se împarte osul la cîţi invitaţi sînt. Bucăţile de os se fierb într-o oală relativ mare împreună cu una ceapă, doi morcovi, un postîrnac, o frunză de dafin, trei-patru boabe piper, un strop bulion, o linguriţă tarhon, un vîrf de cuţit boia şi sare cît cuprinde, după gust. Se fierbe de la Lăsata Secului pînă-n Ajun, cînd oasele devin fragede. Se scot oasele şi se aşează pe un platou cu salată verde stropită uşor cu oţet. Se suge osu’.
Sărmălutze în foi de vitza pentru diplomatzi
Se culeg cîteva foi de vitza şi se păstrează în pivnitza două-trei zile. Se taie la repezeală un pork şi se separă mushkiul într-un ciubăr. Se scoate mushkiul din ciubăr şi se dă la tocat. Se spală orezul şi se pune cîte un pumn de boabe la cîte o foaie de vitza. Astfel înfăşuraţi, pumnii de orez se fierb la foc scăzut, într-o oală. Karnea, după ce a fost tocată, se amestecă, în funcţie de doleanţe, cu un gălbenush de ou, cu piper, cu puţină sare şi cu una capatzîna usturoi. Semipreparatul obţinut se face cocoloaşe de mărimea unui hai să-i zicem tubercul. Tuberculii se înfăşoară în celelalte foi de vitza şi se pun la fiert într-altă oală, cam de aceeaşi mărime cu prima, însă la foc iute. Prima oală care dă în clocot se ia de pe foc. Ridicăm capacul şi ce vedem? E orezul, bată-l vina! Prin urmare, îl tragem de pe foc. A doua oală care dă în clocot este, bineînţeles, cea cu karne. Ridicaţi capacul şi ce vedeţi? Ia acolo, nişte karne. Karnea ka karnea, dar să revenim la orez. Îl scoatem pe-o tipsie şi aşteptăm. În ceea ce priveşte karnea, o scoateţi pe un platou. Sarmalele cu orez le veţi gusta, cel puţin, iar sarmalele cu karne le vom înfuleca una-două, cel mult.
Pîine unsă cu unsoare pentru micii funcţionari
Se taie pîinea felioare-felioare, se unge cu un strat subţire de unsoare, se pune în geantă şi se ia la subţioară, frăţioare.
Oul (sau găina) lui Columb pentru intelectuali
Se ia un ou (sau o găină) şi se sparge (sau se taie). Se ia o ceapă (sau un morcov) şi se curăţă (sau se curăţă). Se separă albuşul (sau gălbenuşul). Se tăvăleşte găina prin albuş (sau gălbenuş), se încinge untura (care untură?). Unturadelemn, odată încinsă, se lasă la răcit (sau la-ncălzit). Se ia găina tăvălită prin albuş, prin gălbenuş, se frige pe-un tăciune, pe-un cărbune şi se pune-n tipsie-n farfurie. Se mănîncă mai întîi oul sau găina.
Ciorbă de potroace pentru toxicomani
Se pun la fiert trei-patru cartofi, doi-trei morcovi, o ceapă, o jumătate gulie tăiată mărunt. Cînd apa dă în clocot, se ia spuma şi se introduc măruntaiele de pasăre. După o jumătate de oră de fiert, se introduce rîntaşul. Se mai lasă pe foc 10 minute. Se pune în farfurii adînci. După gust, se adaugă oţet şi LDS.
RAIONUL MEDICAL: OBEZITATEA, UN FLAGEL AL SOCIETĂŢII DE MARE CONSUM
O constatare de bun simţ: dacă ne-am întoarce puţin spre comuna primitivă, am observa că numărul oamenilor graşi era infinit mai mic decît numărul celor care-i hrăneau. Pentru că, la începuturi, oamenii graşi erau consideraţi trimişi ai divinităţii, ei erau ţinuţi de regulă în cuşti, pentru a nu-i ataca pe cei slabi.
Întrebarea este: sînt oamenii graşi şi oameni puternici? Ştiinţa înclină să creadă că lucrurile sînt puţin mai complicate. Viaţa însă a demonstrat şi demonstrează că omul gras este în primul rînd lipsit de reflexivitate: el nu duce grija zilei de mîine. Ca atare, neavînd şi nepunîndu-şi problema, el nu reacţionează, nu participă la marile drame ale contemporaneităţii, el nu ştie ce-i setea, foamea, sacrificiul, el nu ştie ce-i dorul, ce-i dragostea de mamă, ce-nseamnă să-ngroşi cozile la oficiile de muncă, ce-nseamnă să fii de mai multe ori tată, el nu ştie ce-i fuga, el nu ştie ce-i viaţa. În fond, omul gras este un monstru transnaţional.
Cum s-a ajuns aici? La început, după cum se ştie, toţi oamenii erau slabi. Se mînca rar, întrucît nu exista noţiunea timpului şi deci nu cunoşteau mic dejun, prînz şi cină. Ce vînau ziua, mîncau noaptea. Dar cum se-ntîmplă de obicei, mai erau cîte unii care vînau neraţional şi cum vînau, cum mîncau. Pînă au pus ceva pe ei, li s-a spus „harnicii" şi erau daţi exemplu. A fost prima, mare divizine a muncii. După ce s-au îngrăşat, nu le-a mai ars de vînat. Întrucît în cele din urmă nu mai aveau ce mînca, se-mprumutau ca-n codru. A fost a doua mare diviziune a muncii. Cînd s-au prins cei slabi, nu mai aveau nici o putere, de-abia mai mergeau.
Ce e de făcut? Ştiinţa contemporană arată că nu mai e nimic de făcut.
RAIONUL ECOLOGIC: OMENIRE, ÎNCOTRO?
O lume întreagă este preocupată astăzi de salvarea naturii în faţa invaziei inconştiente a naturii (şi ne referim aici la ceea ce s-ar putea numi cultură tehnico-ştiinţifică). Apar noi maşini, noi utilaje, noi rachete, noi generaţii de calculatoare, noi roboţi, noi oraşe, noi sate, noi străzi, noi laboratoare, noi microscoape, noi elemente, noi macromolecule, noi atomi, noi explozii. Dar nicăieri nu apar noi păduri, noi mistreţi, noi fluvii, noi peşti, noi icre. Pe bună dreptate, ne punem întrebarea: Omenire încotro?
În faţa invaziei nesfîrşite de noutăţi tehnice care transformă copilul în matur, maturul în bătrîn, bătrînul în robot şi robotul în fier vechi, nu ne putem permite iresponsabila exclamaţie: „Totul se transformă!" Căci degeaba se transformă totul, dacă omul rămîne neschimbat. Şi ce vrea omul? O grădiniţă în faţa casei, nişte floricele nepoluate în glastrele din fereastră, o altă grădiniţă mai mare în spatele casei, o cămară plină cu bogatele roade din ferma de la ţară, aduse cu o cochetă trăsurică trasă de — aţi ghicit! — bimilenarul măgăruş. Căci aici voiam să ajungem: la acest patruped controversat, uneori hulit, alteori ignorat, de cele mai multe ori nedreptăţit, dar totdeauna la datorie: măgarul.
Conform unei statistici UNESCO, în 1981 pe mapamond erau înregistraţi cu 55 % mai puţini măgari activi decît în 1979. Ce-nseamnă asta? Asta înseamnă că 45 % din măgarii planetari au fost înlocuiţi cu costisitoare vehicole, mari consumatoare de energie, grave surse de poluare şi potenţiale pericole de distrugere a echilibrului ecologic. Orice om care poartă un cap pe umeri şi-a avut cîndva de-a face cu aceste infatigabile fiinţe, se va simţi dator să tragă un oportun semnal de alarmă. Un măgar scos din circut echivalează cu trei grădiniţe de copii subnutriţi sau 45 m2 de pînză de cînepă rămasă neculeasă. Zece măgari sacrificaţi din raţiuni care ne scapă ar putea înlocui activitatea a trei camioane de mare tonaj care consumă anual o cantitate de petrol echivalentă cu preţul hranei pentru totalitatea măgarilor de pe mapamond. Nemaivorbind de faptul că o mie de măgari maturi pot înlocui în mod natural producţia unui combinat de îngrăşăminte agro-chimice, cu condiţia să nu fie hrănit de pe loturile îngrăşate cu produsele acelui combinat. În consecinţă, propunem un proiect de măsuri pentru salvgardarea acestui animal tradiţional care consumă puţin, dar nu-şi dă seama:
1) Pentru stimularea creşterii numerice a speciei propunem ca măgăreaţa să fie degrevată de toate sarcinile de tracţiune, astfel încît măgarul să ducă tot greul.
2) Pentru a spori ponderea activităţii afectate măgarilor, se va interzice munca în comun a acestora cu caii, evitîndu-se astfel apariţia acelor elemente parazitare, fără viitor, care sînt catîrii.
3) Trimestrial pentru popularizarea susnumitului dobitoc, forurile turistice internaţionale vor înscrie pe agenda lor de activitate acţiunea „cu măgarul prin lume", pe trasee dinainte stabilite.
4) În scopul asigurării rentabilităţii productive, se va evita transferul măgarilor dintr-un loc de muncă în altul, urmînd să fie priponiţi de glie.
5) În vederea rentabilităţii noţiunii de „măgar" ce a căpătat datorită avîntului necontenit al ştiinţei şi tehnicii un înţeles depreciativ, propunem ca, indiferent de zona geografică şi lingvistică, măgarului să i se spună „Toyota".
(Perpetuum comic ’83, pag. 253)
