Lanţul slăbiciunilor... regizorale

        — Ar trebui ajutat băiatul ăsta, îmi spune D., sincer afectat. Din cauza antipatiei lui C. faţă de mine, nu s-a scris un cuvinţel despre el. Şi ce forţă are! L-ai văzut în secvenţa cu cearta cum reuşea?...
        Dau din cap, evaziv. N-am văzut filmul, dar D. mă admira sincer şi nu vreau să-l dezamăgesc.
        — Eu mi-am făcut distribuţia, încerc o scuză plauzibilă. Mi-au aprobat-o, am telefonat pe la teatre... Dar a intrat M. în producţie.
        — Cu M. nu vorbesc! replică el, posomorît. E un porc...
        Într-adevăr, a spus în gura mare că oameni ca D. n-au ce căuta în cinematografie. Însă M. ştie cît îl preţuiesc. Sper să rezolv problema prin telefon.
        — Alo, tu eşti? Felicitări! Cînd începi? îl agăţ eu pe tonul cel mai vesel. Îţi recomand o faţă nouă. Nu-i debutant, e un băiat formidabil, n-am mai văzut aşa ceva de la Clarisse încoace... Are o tandreţe, o blîndeţe a privirii care îţi umple ecranul!
        — Unde joacă?
        — La Petroşani.
        — Eu filmez în Deltă, nu pot să-l aduc acolo. Cum zici că-l cheamă?
        — Valentin. Trebuie să-l testezi.
        — Îmi sare Casa de filme în cap! Ştii ce deviz am? O să începem să ne plătim şi cazarea...
        — Bate-te peste gură! Aşa ai glumit şi cu reducerea consumului de peliculă... Cît priveşte deplasările, se va rezolva. O să facem toate filmele în Buftea.
        — Bate-te tu peste gură! mi-o întoarse M. Îl sun pe G. El face un film în partea aia, spre Petroşani. Intră în producţie peste o lună, să prindă toamna. Tu la ce mai lucrezi?


        Extraordinar coleg, acest M. N-a lipsit de la nici o premieră a unui film de-al meu. Şi se ţine întotdeauna de cuvînt. Dovadă că l-a căutat imediat pe G. dar G. n-a intrat în producţie nici luna următoare, nici mai tîrziu. Pe mine, însă, m-a abordat Doina. I-am zîmbit dulce cînd mi-a spus de un actor „pur sînge", un real talent pentru film. Ar fi păcat să nu-l văd, i l-a recomandat P. Sanda m-a bombardat şi ea cu telefoane, vroia să-mi arate nişte poze, însă eu, aflîndu-mă în faza de montaj, eram ocupată pînă peste cap. A urmat spectacolul de gală cu filmul meu, la sfîrşitul căruia R., producător delegat, prieten bun cu D., mi-a mărturisit că are dubii, apropo de interpretul principal ales pentru viitoarea peliculă. Intuind unde bate, i-am promis vag ceva şi m-am grăbit să închei discuţia.
        — Nenorocire! îmi telefonează, la 11 noaptea, regizorul secund. O. nu mai poate veni la noi, începe cu P. un nou western!
        — Ştiu, pe malul lacului Buftea. Ce propui?
        — Am găsit un băiat nemaipomenit, mai tînăr ca O., mai...
        — Adu-l mîine dimineaţă la probe la magnetoscop! i-am retezat entuziasmul.
        — Nu ştiu dacă are timp să ajungă... Joacă astă-seară la Petroşani.
        — Valentin?
        — Da, M. mi-a amintit de el. E cea mai bună achiziţie!
        — Nu-l mai chema. Ăsta umblă numai cu pile: regizori, producători delegaţi, regizori secunzi, toţi susţin că au descoperit minunea cinematografică a secolului. Ai văzut tu vreo bucăţică de peliculă, o fotogramă cu el? Nu, şi nici M. Dacă e aşa de bun, de ce nu-l distribuie el mai întîi? Dovadă că e un tîmpit. De Valentin ăsta ziceam...

(Perpetuum comic ’82, pag. 198)