Între starlete şi reclame

L-am văzut pe coperta
Unei reviste de mare tiraj,
Între starlete de cinema şi reclame
Pentru automobile de mic litraj.
Cu jumătatea-i de zîmbet ticluit,
Pe un obraz scorojit ca scaiul,
Se jura pe trei coloane şi mai bine
Cum că el nu-i un fitecine,
Ci însuşi „unsul" şi „cel sorocit"
Să încheie (la cerere) contracte cu raiul.
Asta fiindcă ştia el din „sigură sursă"
Universul d, ce mai tura-vura,
De la Andromeda pînă la Marea-Ursă
Urmează să se dea, literalmente, de-a dura.


Deci, proţăpit pe-un fel de piedestal,
Cu picioarele răşchirate,
Dar cu mîinile-ncrucişate a sacralitate
Oferea (contra cost) salvarea din catastrofal
Prin zilnice doze de închinăciuni exaltante
(Şi, la nevoie, de stupefiante).
Numai aşa, altfel nici poveste
Se considera şi el (fair-play) obligat
Să te înscrie în catastifele celeste
La rubrica de elită: „salvat!"
Să mă mai mir că se iţeau din piosu-i vocabular
Cîteva tipice expresii de cazarmă
După ce amintea, nostalgic şi fudul,
Că-n tinereţe „servise" în nu ştiu ce armă
Prin Delta Mekong, pe la Pretoria şi pe la Seul?
O, şi ce mîini fine, ca de pianist,
Mîinile bravului nostru mercenar! —
O, şi cît de sincer şi de optimist
Uciseseră ele, în cîteva „bune sezoane"
Negri şi albi, „fără discriminări de persoane!"
O, şi ce-ar mai aprinde ele, cu-n mic fitil,
Cîteva tone de trotil!
Păi poate el, „unsul", să fie dat lipsă
De la pedeapsa lumii prin apocalipsă?

(Perpetuum comic ’83, pag. 42)