N-avem încredere în francezi, mai ales în cei de pe şosele. Un englez care vine în Franţa este obligat să ştie că există două feluri de francezi: cei care merg pe jos şi cei care merg cu maşina. Cei care merg pe jos îi urăsc de moarte pe cei din maşină, iar cei din maşină îi terorizează pe cei care merg pe jos, primii trecînd, instantaneu, în tabăra adversă, de îndată ce li se dă un volan pe mînă. (La fel ca la teatre: cei care au întîrziat, după ce au deranjat douăsprezece persoane ca să se aşeze, sînt primii care protestează contra celor care au îndrăzneala să sosească mai tîrziu).
Englezii conduc mai degrabă prost, dar prudent; francezii conduc mai degrabă bine, dar nebuneşte. Proporţia de accidente este cam aceeaşi în ambele ţări. Eu, unul, mă simt mai liniştit cu oamenii care fac rău lucrurile bune, decît cu cei care fac bine lucrurile rele.
Englezii şi americanii sînt convinşi, de mult, că automobilul merge mai încet decît avionul. Francezii (şi cei mai mulţi latini) par că vor să dovedească, în mod cert, contrariul. Cetăţeanul cuminte care te-a poftit elegant în maşina lui se poate metamorfoza sub ochii dumitale în pilot diabolic. Blondul tată de familie, care n-ar strivi o muscă, este gata să strivească un pieton, per kilometru, dacă se simte în dreptul lui. La semnalul verde, el vede roşu. Nimic nu-l mai opreşte, nici chiar culoarea galbenă. Abia ajuns la limita răbdării, după ce a suportat o claxonare abundentă, va consimţi, în silă, să părăsească mijlocul şoselei.
Englezii ţin stînga; cele mai multe popoare, dreapta. Francezii, iată, ţin mijlocul, ceea ce, să recunoaştem, nu-i linia cea mai corectă.
Singur faptul de-a fi fost depăşit îi provoacă domnului Ch. o dispoziţie oribilă; nu-şi recapătă seninătatea sufletească, decît după ce a depăşit un alt rival. Între timp, mica sa familie n-are decît să se ţină bine! Vai de soţia lui Ch. dacă nu găseşte repede, în maşină, jumătatea de hartă a Franţei-Sud, uitată, cu porthart cu tot, pe şemineul din salon. Vai de ea chiar dacă răspunde, fiindcă dl. Ch., sadic, savurează dinainte plăcerea de-a demonstra că argumentele ei verbale sînt greşite.
Aşadar, francezii au un fel de-a ţine dreapta, trăgînd mereu spre stînga, la fel cum fac şi în politică, unde cei mai înverşunaţi conservatori nu vor să fie în nici un caz taxaţi „de dreapta". De aceea, un englez sosit cu automobilul în Franţa are uneori îndoieli, neştiind pe unde să circule. De fapt, ar trebui să meargă în Kenya, pentru a întîlni oameni normali, care circulă pe stînga, cîntăresc în livre şi au temperatura normală. Pînă atunci, trebuie să înfrunte zona monotonă a sistemului metric. Unde-s vechile noastre măsuri: uncia, baniţele, cu glorioasa lor incertitudine? Un kilometru rămâne mereu 1000 m., pe cînd, la noi, o milă face opt „furlongi"; un furlong, 220 yarzi; un yard, frei picioare; un picior, douăsprezece degete. Ghidul de buzunar destinat călătorului perfect lămureşte, ce-i drept, totul, arătînd că pentru transformarea centrigradelor în Fahrenheit, e suficient să înmulţim cu 9, să împărţim la 5 şi să adăugăm 32 de grade, iar pentru kilometri în mile, şi mai simplu: înmulţim cu 5 şi împărţim la 8.
Abia trecusem Canalul şi, preocupat de manifestările unei gripe incipiente, voiam să-mi iau temperatura, făcînd calculele indicate. Absorbit cum eram, uitasem să ţin dreapta şi abia avui timp să evit maşina care îmi venea în faţă. Am oprit, celălalt opri şi el, strigîndu-mi:
— Hei, te visezi încă la roastbeef-urile tale?
Ar mai fi un noroc: acela că francezii se anunţă de departe, făcînd cît mai mult zgomot cu putinţă. Majoritatea automobilelor din lume merg cu benzină; cele franceze, cu claxonul. Mai ales cînd dau de obstacole.
S-ar putea crede că pofta de viteză a francezului creşte în funcţie de puterea maşinii. Eroare! Cu cît maşina e mai mică, cu atît omul vrea să meargă mai repede. În această ţară a paradoxului, cele mai puţin periculoase sînt automobilele puternice. Conducătorii lor, blazaţi, sînt singurii care îşi permit luxul de a rula sub posibilităţi şi de a rula mai repede ca toţi, fără „a forţa"...
Cît despre franţuzoaice, trebuie să recunoaştem: conduc mai potolit decît bărbaţii. Un englez, în mod logic, s-ar putea crede mai în siguranţă cu ele. Eroare! Într-o ţară în care merg repede, această încetineală constituie un pericol teribil. Dacă adăugăm şi un oarecare „flou" în mers, apoi acelui fermecător spirit de nehotărîre, graţie căruia se poate deduce, dacă s-a aprins avertizorul din stînga, că o conducătoare va coti la dreapta (şi nici asta nu e prea sigur), veţi înţelege că nimic nu este mai riscant decît să fii pilotat de o femeie. Există, totuşi, un superpericol în ţara aceasta în care, ca şi în multe altele, femeile nu ştiu nici să conducă, nici să fumeze: sînt femeile care fumează în timp ce conduc.
Dacă acest surîzător flagel vă ameninţă pe-o şosea, cel mai sigur este să coborîţi din maşină şi să luaţi trenul.
Traducere de V. Roban
(Perpetuum comic ’82, pag. 184)
