Fabula butoiului

Lucrat demult din trunchiuri de stejar,
Cu tesla netezit o-ntreagă vară,
Fălos, Butoiul lîngă galantar
Îmborţoşat, din cercuri stă să sară.

Ca el nu-i altu-n toată prăvălia!
Semeţ, privirea dopului şi-o suie
De parcă-ţi zice: „Scoate-ţi pălăria,
Cînd ai în faţă o aşa statuie!"

La triste aparenţe abraş birnic
Ceea ce nu e vrînd mereu să pară
Limbut fără pereche, grav şi cinic
Gîlceava-i starea lui elementară.

Grăbiţi, cumpărători şi vînzători
Vînează orei clipa de prisos,
În timp ce rotofeiul - sfidător,
Prea plin de sine - calea arţăgos


Le-o tot încurcă, parcă vrînd anume
De trupul lui cu toţi să ia aminte,
Uitînd că doagele-s ca vai de lume,
Că-i putred de alcool. Şi nu-i cuminte

Să uite că degeaba, cu trufie,
Şi-arată lumii prăbuşita doagă,
Cînd carii îndelung, cum bine ştie,
La mădulare nemilos îl toacă.

Sfidînd obraznic liniştea din jur
Dă-n vorbe grele, faptelor ocolul...
De nu mai poţi bicisnicii să-nduri
Zvîrle-l afară calm, de-a rostogolul.

Nu vor fi drame pentru nici o tîmplă
Cînd va ajunge-n ploaie şi nămol.
Atîta doar: în prăbuşirea-i simplă
Vom auzi cît e de... mic şi gol.

MORALA
-i veche dar o zic:
„Cînd sub doagă n-ai nimic,
Nu fă zgomot! Taci chitic!"

(Perpetuum comic ’82, pag. 59)