Ţi-au secat izvoarele minciunii
Zgomot interzis peste sicrie.
Mai şi rîzi, omidă, de lăstunii
Care-şi fac un cuib din apă vie.
Tîrîtoare-n sevele curate
Te detest ca pe-un arici de soi
Undeva te-am şi închis, n-ai parte
Nici măcar de-o lacrimă-n noroi.
În mocirla minţii te întuneci
Vrei despăgubiri de la trecut,
Searbădă plămadă, ca săpunul luneci
Unde-ţi este rostul? L-ai pierdut, pierdut...
Mîna suspendată e un hoit sărac,
Cine nu-nţelege greva din cuvinte
Otrăvite săbii, dinţii la dărac,
Sînt un fel de ciumă a iubirii sfinte.
Goana după lauri ţi-a luat măsura,
Uită-te în urmă, răguşit paharnic,
Cariile vremii toacă-ncet dantura
Gol ca o celulă te sufoci zadarnic.
(Perpetuum comic ’82, pag. 193)