Alias adverba; Destin

Alias adverba

Neprimit o clipă-n casă
Stă de-o veşnicie-Afară.
Lui Năuntru nici nu-i pasă
De o viaţă-atît de-amară.

Cocoţat pe-o-naltă stîncă
Rîde Sus de Jos cu chef,
Şi îl vede hîd pe Încă
Ne-nzestrat cu har de şef.

Nicidecum fără cuvinte,
Meditează la un ţel.
Înapoi trage-Nainte
Ca să-l şchioapete niţel.

Cînd Tîrziu, de-o noapte bînd,
Calcă-n străchini pe-o cărare
Nicăieri cu Vrînd-Nevrînd
Caută în Tot salvare.

Şi nesperiat de moarte
Niciodată-important
Trece printre ei cu Foarte
Excesiv de elegant.


Destin

Pe gîndurile foarte bune,
Ameţitor de-nălţătoare,
Las vremea să le încunune
Pe tronul lumii viitoare.

Pe cele fără nici o soartă
Le bag pe veci la închisoare
Postînd în fiecare poartă
Cîte un paznic de uitare.

(Perpetuum comic ’82, pag. 233)