Tu, mi-ai sluţit obrazul meu frumos
Pierzîndu-mi în neanturi silueta,
Oh, clipa de infern cînd baioneta
Mi-a dăruit sărutul sîngeros.
Prin tine moartea mi-a trimis ştafeta
Necruţătoare, mîndrule colos,
Şi-am adormit tăcut cu faţa-n jos
În timp ce-n zare răsuna trompeta.
Te voi putea ierta vreodată oare?
Acum cînd cea din urmă disperare
Mă-nvăluie cu haina ei de fum,
Te văd mereu prin freamătul luminii
Cum îţi făceai spre inima mea drum
Cu ochiul prin cătarea carabinii.
(Perpetuum comic ’89, pag. 62)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu