Stînd atîrnat, cum numai el atîrnă,
După mai ştiu eu ce canon hain,
Adică prins cu ghearele de-o bîrnă
Şi trupul spînzurînd ca un ciorchin,
Un liliac, nervos din cale-afară,
Se oţăra că dacă liliacul
E-o specie sortită să dispară,
Atunci şi oamenii vor da de dracul,
Ştiind că el ne scapă deseori
De gîze şi de alţi dăunători.
MORALA? Lesne-o fac, dar mă abţin,
Deoarece, la rîndul meu, devin
Mofluz, pornit pe sfadă şi clonţos
Cînd sînt, aşa ca el,... întors pe dos!
(Perpetuum comic ’88, pag. 32)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu