Rondelul bonjuristului


„Mersi! Pardon! Scuzaţi! Bonjur!" 
E vorba lui cotidiană; 
Îţi pune degetul pe rană.
Dar tu îl ierţi c-a fost mahmur.

Cunosc şi eu pe un sperjur 
Ce vinde marfă pe sprînceană. 
„Mersi! Pardon! Scuzaţi! Bonjur!' 
E vorba lui cotidiană.

Şi sînt capabil să vă jur 
Că de-i aduceţi vreo dojană
Va face stînga-împrejur 
Cu vorba lui cotidiană:

„Mersi! Pardon! Scuzaţi! Bonjur!"

(Perpetuum comic ’87, pag. 114)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu