O acvilă - neam de piraţi –
Ce mai trăieşte prin Carpaţi,
Trona pe creasta unei stînci
Deasupra văilor adînci,
Scrutînd cu ageră ocheadă
Spre cea mai pofticioasă pradă.
Şi nefiind pe-acolo miei,
Visa un stol de porumbei,
De potîrnichi, ierunci mărunte,
Sau vreun grăsun cocoş de munte,
În timp ce jos, de prin ponoare,
Copiii înălţau planoare
Ce în plutirea lor bizară
Păreau chiar păsări care zboară.
Trezită din frumosu-i vis
Acvila se-aruncă-n abis,
Ca trăznetul căzînd din cer
Pe cel mai mic şi mai stingher,
Ce se-aplecase pe-o aripă
Şi sfîrtecîndu-l într-o clipă
Se lăcomi cu el atît
Că i-a rămas planoru-n gît.
*
Morala de pe culmi de stîncă:
Nu tot ce zboară se mănîncă!
(Perpetuum comic ’86, pag. 176)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu