Dăşchide, dăşchide fereastra
bîntuie-o toamnă tîndăloasă-n oraş
miroase putred a fructe, soarele
plînge mieriu şi abraş
lasă-mă, lasă-n durerile mele
nepăsătoare şi leneşe, aproape uitate
sînt un caic de petrecere în apele verii
înnecat jumătate.
Dăşchide, dăşchide fereastra
Clementino, sau cum te-o fi chemînd
mi-e dor de muzică de gramofoane
şi de vinaţuri fierbînd
o toamnă amară-dulce ni-e dată
pomi dezbrăcaţi ce mai sîntem şi noi
într-o livede prea des
plouată de-atîtea ploi
(Perpetuum comic ’86, pag. 46)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu