Pagină de onoare*
Termometrul spune la umbră 33° Celsius. Sub arşiţa soarelui, se opreşte o birjă în strada Pacienţei, la numărul 11 bis, către orele trei după amiaz’. Un domn se dă jos din trăsură şi cu pas moleşit s-apropie de uşa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. Sună o dată... nimic; de două, de trei... iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică... În sfîrşit, un fecior vine să deschidă.
În tot ce urmează, persoanele toate păstrează un calm imperturbabil, egal şi plin de dignitate.
Domnul. — Domnu-i acasă?
Feciorul. — Da; dar mi-a poruncit să spui, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la ţară.
D. — Dumneata spune-i c-am venit eu.
F. — Nu pot, domnule.
D. — De ce?
F. — E încuiată odaia.
D. — Bate-i să deschidă.
F. — Apoi a luat cheia la dumnealui, cînd a plecat.
D. — Care va zică a plecat?
F. — Nu, domnule, n-a plecat.
D. — Amice, eşti... idiot!
F. — Ba nu, domnule!
D. — Zici că nu-i acasă.
F. — Ba-i acasă, domnule.
D. — Apoi, nu ziseşi c-a plecat?
F. — Nu, domnule, n-a plecat.
D. — Atunci e acasă.
F. — Ba nu, da n-a plecat la ţară, a ieşit aşa.
D. — Unde?
F. — În oraş.
D. — Unde!?
F. — În Bucureşti.
D. — Atunci să-i spui c-am venit eu.
F. — Cum vă cheamă pe dv.?
D. — Ce-ţi pasă?
F. — Ca să-i spui.
D. — Ce să-i spui? de unde ştii ce să-i spui, dacă nu ţi-am spus ce să-i spui? Stăi, întîi să-ţi spui; nu te repezi... Să-i spui cînd s-o întoarce că l-a căutat...
F. — Cine?
D. — Eu.
F. — Numele dv...?
D. — Destul atîta... mă cunoaşte dumnealui... sîntem prieteni...
F. — Bine, domnule.
D. — Ai înţeles?
F. — Am înţeles
D. — A!... Spune-i că să ne-ntîlnim negreşit.
F. — Unde?
D. — Ştie dumnealui... Da, să vie neapărat.
F. — Cînd?
D. — Cînd o putea.
F. — Prea bine.
D. — Ai înţeles?
F. — Am înţeles.
D. — A!... şi dacă vede pe amicul nostru...
F. — Care amic?
D. — Ştie dumnealui!... să-i spui că nu s-a putut reuşi cu afacerea ştiută nimic, fiindcă am vorbit cu persoana... Nu uita!
F. — Se poate să uit?
D. — ...şi zice că acuma e prea tîrziu, dacă n-a venit la vreme; căci, dacă venea măcar cu cîteva zile înainte, altă vorbă! ...poate că s-ar fi putut... Ţine minte!
F. — Ţiu, domnule...
D. — ...deoarece nu plecase încă mătuşa persoanei care s-a dus pentru ca să dea arvună tutorelui minorilor, şi el nu aflase încă, deoarece nu-i spusese nepotul cucoanei, cu care era afacerea ca şi terminată, dacă mai avea răbdare pînă luni seara, cînd trebuie neapărat să se-ntoarcă avocatul, fiindcă s-a dus cu o hotărnicie; dar acuma, cu regret, este imposibil din mai multe puncte de vedere, care le ştie dumnealui... Aşa să-i spui.
F. — Bine, domnule.
Domnul pleacă... Feciorul dă să-nchiză... Domnul se-ntoarce.
D. — Al... ştii ce ? nu-i spune nimic, fiindcă poate nu ţii minte exact persoanele. Trec eu mai bine deseară să-i spui.. La cîte vine d. Costică seara la masă?
F. — Care d. Costică?
D. — Stăpînu-tău.
F. — Care stăpîn, domnule?
D. — Al tău... d. Costică.
F. — Pe stăpînu-meu nu-l cheamă d. Costică; e propitar...
D. — Ei! şi dacă-i propitar?
F. — Îl cheamă d. Popescu.
D. — Şi mai cum?
F. — Cum mai cum?
D. — Fireşte... Popescu, propitar... bine... şi mai cum?
F. — Nu pot să ştiu.
D. — Nu-l cheamă Costică Popescu?
F. — Nu.
D. — Nu se poate.
F. — Ba da, domnule.
D. — Apoi vezi?
F. — Ce să văz?
D. — Îl cheamă Costică?
F. — Ba, Mitică.
D. — Mitică?... peste poate!... Ce stradă e aici?
F. — Numărul 11 bis.
D. — Nu e vorba de 11 bis.
F. — A zis domnul că nu vrea să puie 13, că e fatal.
D. — N-are - aface 13... eu te-ntreb de stradă. Ce stradă e asta?
F. — Strada Pacienţii...
D. — Strada Pacienţii?... imposibil!
F. — Nu, domnule, e strada Pacienţii.
D. — Atunci, nu e asta.
F. — Ba-i asta.
D. — Nu.
F. — Ba da.
D. — Eu caut din contră strada Sapienţii, 11 bis, strada Sapienţii, d. Costică Popescu.
F. — Aşa?
D. — Aşa.
F. — Atunci, nu e aici.
D. — Foarte bine.
Domnul pleacă şi merge la birje. Birjarul doarme pe capră. Caii dorm la oişte.
Domnul. — Haide, birjar!
Birjarul. — Nu slobod... este muştiriu, mo roc...
D. — Care muştiriu?
B. — Nu ştii la mine, mo roc...
D. — De unde l-ai luat?
B. — Ghe acolo, mo roc.
D. — Apoi, nu sunt eu?
B. — Iè! La domnu este, mo roc.
Domnul suie... Birjarul trage bice. Caii se deşteaptă şi pornesc. Domnul se ridică-n picioare, la ceafa birjarului.
D. — Ascultă-mă; ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
B. — Ala nu ştii, mo roc.
O babă trece. Domnul opreşte birja.
Domnul. — Mă rog, jupîneasă, ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
Baba. — Asta e, măiculiţă.
D. — Ei, aş!... Teribil e de ramolită!... Mînă ’nainte birjar!
Birja porneşte. Domnul face semn să oprească la o băcănioară în colţ, unde pe prag moţăie la umbră un băiat cu şorţul verde.
Domnul. — Tînărule, ce stradă e asta?
Băiatul. — Strada Pacienţii.
D. — Eşti un prost!... înainte, birjar!
Birja merge încă o bucată bună... Un sergent de stradă stă pe o bancă la poarta unei curţi mari. S-a descălţat de cisme să-şi mai răcorească picioarele. Domnul face semn; birja opreşte.
Domnul. — Sergent!
Sergentul. — Ordonaţi!
D. — Mă rog, nu ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
S. — Chiar asta e.
D. — Imposibil.
S. — Da, domnule, asta e.
D. — La d. Popescu, numărul 11-bis.
S. — Ei, da, mai în sus, pe mîna stîngă, nişte case galbene-n curte, cu marchiză...
D. — A!... Atunci feciorul e un stupid!... Mersi! întoarce, birjar!
Publicată în „Moftul Român"
18 mai 1901
* Odată cu această ediţie, „Perpetuum Comic" îşi face un titlu de onoare din a-şi deschide fiecare număr cu o pagină de aur reluată din opera unui mare scriitor satirico-umoristic. Începutul nu-l putea face decît I.L. Caragiale, pe care îl cinstim în acest an şi cu prilejul sărbătoririi în aprilie al centenarului premierei cu „D’ale carnavalului".
(Perpetuum comic ’85, pag. 3)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu