Auzisem multe lucruri despre fiinţele ciudate care fuseseră văzute în apropierea locului nostru de debarcare; totuşi n-am putut să ne facem o imagine clară din aceste descrieri. Ne temeam ca nu cumva curiozitatea noastră ştiinţifică, puternic incitată, să nu rămînă nesatisfăcută. Ceva mai tîrziu însă, împrejurări deosebite au făcut să intrăm în posesia unui exemplar din specia respectivă, căreia nici pînă azi n-am putut să-i găsim o denumire exactă. Mai mult chiar: nici acum, ca şi atunci, n-am reuşit să descifrăm mecanismul interior al acestei noutăţi zoologice.
Am fost cu toţii de acord că ea se deosebeşte fundamental de noi. Astfel, de exemplu, corpul acestei ciudăţenii este străbătut de un labirint de tuburi subţiri şi foarte subţiri, ce pare să fi crescut într-un mod foarte natural şi prin care circulă un lichid roşu, compus mai cu seamă din apă cu un procent neînsemnat de substanţe organice şi anorganice. În interiorul creaturii, abil protejată de un înveliş asemănător unui coş, este instalată o mică pompă, care împinge lichidul prin tuburi, într-un circuit permanent, vădit autosuficient şi care nu mai pune nimic în mişcare. De unde presupunerea logică că avem de a face cu o fiinţă de rang inferior.
În exterior ea este acoperită cu o folie moale, pe care se află, ici şi colo, cîte un fascicul de fire subţiri; vocea răsună disonant printr-o deschizătură în care se află două şiruri de mici ştifturi osoase, tari. Acestea sînt fixate într-un fel de dispozitiv de formă sferică în care se pare că este disimulat şi centrul de reacţie, ale cărui funcţii ne străduim să le cunoaştem: ele sînt de altfel fără importanţă. Acesta produce cîteva efecte dintre cele mai grosiere: frică, bucurie, tristeţe, voioşie, ură. Instrumentele destul de simple fixate de trunchiul creaturii pot executa numai unele operaţii greoaie, stîngace, suficiente totuşi — pînă acum — pentru a o aproviziona cu carburantul necesar. Şi care vor fi suficiente şi de acum înainte!
Fiindcă în a patra zi de cercetare, fiinţa ne-a scăpat pe cînd îi examinam viteza de deplasare. La început se comportase ca şi cum abia ar fi putut înainta, apoi — într-un moment de neatenţie din partea noastră — pornise ca din puşcă, dispărînd destul de repede; a demonstrat astfel o însuşire pe care noi nu i-o bănuisem şi care probabil că a salvat-o de la pieire: şi anume o imensă viclenie.
Constrînşi de împrejurări a trebuit să încheiem documentaţia asupra acestui caz; un alt exemplar nu a mai fost prins. Nu s-a putut ajunge la nici un consens în ceea ce priveşte o provizorie denumire ştiinţifică.
Folosisem timpul de după aterizare cît se poate de bine, de fapt pînă în ultimele momente de dinaintea decolării.
Va rămîne în sarcina cercetărilor viitoare să stabilească definitiv ce este totuşi acel ceva ce trăieşte aici, pe această planetă.
În româneşte de CARMEN BANCIU
(Perpetuum comic ’87, pag. 231)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu