Sistemul

        Ispitiţi de soarele unei superbe după amiezi duminicale, ne-am îmbarcat la St. Augustin, pe vasul de agrement „General Hoddle", pe puntea căruia fusese organizată o serbare populară, fără să bănuim că în felul acesta urma să ne trezim în mijlocul unei societăţi de independenţi. După o jumătate de oră de mers, cînd comportarea noastră începuse să nu mai fie pe placul cucernicei societăţi, am fost azvîrliţi în mare pe motivul aşa zisei lipse de bună credinţă; peste puţin timp a zburat după noi un domn îmbrăcat în alb, iar inimile caritabile de pe punte ne-au aruncat la iuţeală trei colaci de salvare, ca apoi, înălţînd imnuri de slavă Atotputernicului, să ne părăsească în largul mării.
        — Slavă Domnului, acesta-i faimosul patent Slanke, încercă să lege o convorbire domnul în alb, după ce ne-am prins cu toţii în jurul gîtului roţile de cauciuc. Nu vă faceţi sînge rău domnilor, se strădui în continuare să ne liniştească noul nostru tovarăş de călătorie. Dacă vîntul din Sud-Est persistă, în şase ore sper să ajungem pe uscat.
        Apoi, cu un calm imperturbabil, se recomandă: era proprietarul plantaţiilor şi uzinelor din Huberstown — sir John Andrew Ripraton, care se afla în vizită la verişoara sa din St. Augustin, şi, căruia, după protestele sale împotriva expulzării noastre de pe „General Hoddle", i s-a oferit, în condiţii dealtfel neobişnuite, ocazia de a face cunoştinţă cu noi.
        În decursul acestor formalităţi marea vuia nepăsătoare, iar curentul leneş ne transporta încet — încet spre uscat, împingîndu-ne uşor, odată cu înaintarea ritmică a valurilor.
        În acest timp, domnul John Andrew Ripraton ne povestea despre studiile sale de economie politică făcute în Europa, unde-l ascultase pe Bucher la Leipzig, pe Liszt şi Wagner la Berlin, unde îi studiase pe Schäffel, Smith, Carey şi Taylor, despre pioasele sale peregrinări spre sfintele lăcaşuri ale industriei, despre acele pelerinaje întrerupte brusc de strania şi neaşteptata asasinare a părinţilor săi de către muncitorii grevişti.
        Aici, noi, în calitate de oameni muncitori, am început:
        — Vai, muncitorii! Sînteţi o victimă, socială, domnule. Muncitorul e un produs de fabricaţie al secolului al nouăsprezecelea, ce să mai faci cu el după o supraproducţie de un veac? Au ajuns să fie cu milioanele, fiecare din ei e un semn de întrebare, o problemă şi o primejdie seculară, da, domnule, fiecare mînă de muncitor e un boboc din care înfloreşte un pumn. Noi, fiinţele superioare, sîntem de cînd lumea doar zece mii, nu ne înmulţim, în schimb ei sînt din ce în ce mai mulţi. Dumneavoastră, stimate domn, muncitorii v-au ucis tatăl şi mama. Secolul douăzeci i-au ucis tradiţia. Dacă ne-au ucis părinţii ne vine rîndul şi nouă. Veţi fi ucis şi dumneavoastră, vom fi ucişi şi noi, vor fi ucise, vai! şi frumoasele noastre prietene din patria de peste ocean — atunci cînd va sosi momentul care atîrnă de pe acum ameninţător peste capetele noastre.
        — Atenţie, domnilor, vine un val, ne atrase atenţia sir John Andrew Ripraton, continuînd apoi cu zîmbetul său imperturbabil: Pardon, domnilor, eu nu voi fi ucis. Fabricile mele, Hubertstownul meu, trăiesc într-un calm desăvîrşit. Am introdus reforme culturale. Am altoit trunchiul zgrunţuros al problemei muncitoreşti cu floarea nobilă a industriei.
        — Aha, am exclamat amîndoi, clătinîndu-ne zdravăn, ca urmare a unei învolburări de valuri, va să zică şi dumneavoastră sînteţi unul dintre acei ce-l reformează pe muncitor; încurajaţi theosofia şi diletantismul; dumneavoastră îl înnobilaţi pe muncitor, îl treziţi, îl învăţaţi şi-l domesticiţi. Dar bine, stimate domn, dacă îi daţi să guste binefacerile instruirii, treziţi în el o fiară culturală. În fiecare din noi mocneşte un supraom. Într-o bună zi vom fi inundaţi de o mulţime uriaşă de conducători şi predicatori; din uzine vor ţîşni milioane de izbăvitori, intelectuali, ideologi, popi şi iluminişti, va fi un asalt nimicitor. Cine nu se va lăsa izbăvit va fi măturat. Lumea, după ce va atinge culmea evoluţiei sale, se va risipi în praf şi pulbere. Ultima inimă dură va zbura prin univers, ca un meteor...

        Ascultînd această declaraţie, sir John Andrew Ripraton scoase din tabachera sa impermeabilă un trabuc şi, după ce-l aprinse, spuse:
        — Binevoiţi a servi un trabuc, domnilor, în condiţiile acestea, de umiditate, sînt sigur că e foarte bine venit. Scumpii mei domni, dumneavoastră exprimaţi acum ceea ce eu am gîndit în urmă cu douăzeci de ani. Continuaţi!
        După ce ne-am aprins trabucul, am reluat, în ritmul legănat al valurilor:
        — Şi totuşi, există un muncitor ideal. Acesta este jacquardul ringul, selfactorul, rotativa, locomotiva. Jacquardul, domnilor, nu vrea să judece şi să guverneze, nu se organizează şi nu ţine discursuri; singura lui idee, dar temeinică, domnule, singura lui idee măreaţă şi conducătoare e: firul, cît mai multe fire! Ringul nu vă cere nimic altceva decît să-l lăsaţi să se învîrtească; nu are altă idee sau alt program decît să se învîrtească. Învîrtitul e un ideal măreţ, domnule, învîrtitul e misiunea cea mai înaltă a lumii. Învîrtitul e totul.
        — Excelent, domnilor, exclamă cu însufleţire sir John Andrew Ripraton, respingînd din preajma lui o jivină acvatică vîscoasă. Şi fiindcă sînteţi aşa de înzestraţi, veţi şti desigur să preţuiţi sistemul meu, soluţia mea în ceea ce priveşte problema muncitorească, o construcţie de tipul Operarius utilis Ripratoni. Ascultaţi:
        Domnilor! Fabricaţia provine din cuvîntul febris şi înseamnă activitate febrilă. Da, domnilor, marea industrie nu e un atelier meşteşugăresc, marea industrie e o febră hrănită de entuziasm, de avînt şi idealism. Onorată adunare! A prelucra cincizeci de mii de baloturi de bumbac e o performanţă onorabilă; dar a-ţi imagina milioane de baloturi, pentru asta, domnilor, e nevoie de o fantezie şi de un idealism de-a dreptul artistic. Şi toate astea să le prelucrezi! Să prelucrezi întreaga lume! Lumea toată nu-i decît o materie primă. Da, lumea toata e doar o materie neprelucrată. Cerul şi pămîntul, omenirea, timpul, spaţiul şi infinitul, toate nu sînt altceva decît materie primă. Da, domnilor, sarcina industriei este de a prelucra întreaga lume. Lumea trebuie să devină o marfă!
        Noi vedem această muncă în stil mare. Totul trebuie accelerat. Problema muncitorească ne ţine în loc. Declarăm război socialismului, tuberculozei, scăderii natalităţii, culturalizării, programului de opt ore şi alcoolismului. Nimic nu trebuie să ne stea în cale. Muncitorul trebuie să devină o maşină care pur şi simplu, să se învîrtească. Orice idee, este o încălcare a disciplinei! Domnilor! Taylorismul constituie, în întregimea lui, o eroare esenţiala, întrucît trece cu vederea problema psihicului. Sufletul muncitorului nu-i o simplă maşină; de aceea trebuie înlăturat. Acesta-i sistemul meu. Sistemul meu este marele răspuns la o mare problema socială.

        Domnilor, de la bun început am visat un muncitor care să nu fie altceva decît o unitate de muncă. De aceea am atras în serviciile mele numai oameni aleşi: mărginiţi, amărîţi, flegmatici, analfabeţi, albine, urangutani, nidro-macro şi micro-cefali, membri ai raselor inferioare şi aşa mai departe; deci, numai pe acei care, după ce sînt supuşi unui examen special de către profesorul Münsterberg, dovedesc că nu ştiu şi nu vor să gîndească, habar n-au de astronomie, politică, socialism, istoria omenirii, greve şi organizaţii, că viaţa lor e alcătuită numai din tare ereditare şi din deprinderi cîştigate. Pe aceşti indivizi aleşi, i-am obţinut din toată lumea cu ajutorul agenţilor mei.
        — Hei, domnule, fiţi atent să nu vă izbească scîndura aceea, am strigat amîndoi, în cor. Scumpe domn, metoda e, într-adevăr, excelentă. Dar nu vă este teamă, că, odată cu trecerea timpului, muncitorul dumneavoastră model se va perverti şi va degenera? Să zicem că datorită unor influenţe se defectează şi decade într-o totală folosire a forţelor spirituale. Nu socotiţi că ar fi necesar un examen medical, măcar o dată pe săptămînă? Nu apar la ei semne spontane de iluminism?
        — Niciodată, răspunse triumfător sir Ripraton, împingînd din apropierea lui scîndura rătăcitoare. Scumpii mei domni, muncitorul meu e sterilizat şi purificat; mai întîi am distrus în el, din faşă, toate sentimentele neegoiste şi sociabile, dragostea de familie, simţul poetic şi transcedental, i-am reglementat interesele digestive şi sexuale, i-am pustiit împrejurimile, am acţionat asupra lui cu influenţe arhitectonice, astrale, dietetice, cu ajutorul temperaturii, al climatului, prin sistematizarea foarte precisă a modului de viaţă...
        În decursul acestei alocuţiuni, sir John Andrew Ripraton se încurcase într-un desiş de alge vîscoase din care nu se mai putea elibera, în timp ce pe noi curentul molcom ne ducea uşurel-uşurel spre ţărmul a cărui fîşie îngustă se albea la orizont. Grăbit să ne expună pînă la capăt metoda sa, sir Ripraton striga de zor în urma noastră, cu o voce din ce în ce mai ridicată.
        — Mai staţi puţin, domnilor. Vă rog. În mine fiecare muncitor are asigurată bunăstarea, limitarea şi regularitatea. Toţi sînt egali între ei, ca elemenţii unei baterii electrice. Am întemeiat cazărmi muncitoreşti. Fiecare muncitor are celula sa şi toate celulele se aseamănă între ele ca două picături de apă; toţi au aceleaşi venituri; acelaşi ceasornic şi aceleaşi visuri; nimeni n-are ce să-i spună celuilalt, să-l roage sau să-i ceară să împartă cu el ceva. O clipă, încă, domnilor, vă rog. I-am împresurat cu plictiseală, cu îndestulare, cu indiferenţă, cu comoditate şi curăţenie. Hei domnilor! Dar femeia?!? ...Femeia stimulează simţul estetic, al familiei, simţul etic, sociabilitatea, romantismul, simţul poetic şi, în general, simţul pentru cultură. Da, domnilor, chiar şi în mine, cunosc asta din proprie experienţă. Femeia, e, ah! Da, femeia e prietena oricărui sistem. Femeia, domnilor — o clipă, vă rog... De aceea, le permit muncitorilor contactul cu femeia, fireşte din cînd în cînd; maiştrilor o dată la trei zile, metalurgiştilor o dată pe săptămînă, lucrătorilor bumbăcari o dată la paisprezece zile, iar salahorilor de pe plantaţii o dată pe lună, şi asta numai noaptea, pe întuneric, ca să nu-i vadă frumuseţea şi să nu cunoască emoţia estetică; hei domnilor, mă mai auziţi? Ca să nu simtă emoţia estetică sau morală... sau, în general, să nu cunoască un sentiment înălţător şi... vă spun, domnilor... femeia... ori ce fel de stimulent, pacificarea muncitorimii... Metoda mea... la revedere, domnilor!

        Aşa striga în urma noastră, din ce în ce mai tare, sir John Andrew Ripraton, pînă cînd l-am pierdut din ochi cu desăvîrşire, capturat fără speranţă de vîltoarea valurilor priponit ca o geamandură, în timp ce vîntul care bătea din larg înceta să mai aducă spre noi vocea lui ridicată. După aceea s-a aşternut pe neaşteptate noaptea, o noapte liniştită, cu lună, iar tîrziu după miezul nopţii am ieşit pe ţărm în apropierea Charlestownului, de unde am trimis o şalupă să-l caute pe Sir Ripraton care petrecuse pe mare o noapte, desigur, dezagreabilă.
        De aici am plecat toţi trei cu căruţa la St. Augustin, unde am ajuns fără nici un fel de peripeţii demne de remarcat, iar a doua zi l-am vizitat pe sir Ripraton în casa verişoarei sale. L-am găsit întins într-un balansoar cu o scrisoare în mînă, iar pe chipul lui se citea expresia celei mai profunde dureri. Ne-a primit în tăcere şi, fără să ne adreseze un cuvînt, ne-a înmînat scrisoarea care suna astfel:

Huberstown 27.8

        Stimate domn!

        Scrisoarea mea e jalnică! S-a întîmplat o catastrofă, totul e pierdut. Muncitorii s-au răzvrătit, au incendiat uzinele din care nu s-a putut salva nimic, au ucis-o pe soţia dumneavoastră împreună cu cei trei copii.
        Nenorocirea s-a produs cu totul neaşteptat. Dintr-o întîmplare nefericită, lumina a rămas aprinsă în celula tînărului muncitor Bob Gibbon (nr. C 10.707), la care a fost lăsată să intre noaptea o femeie, din nenorocire foarte frumoasă. În felul acesta s-a trezit în el simţul frumosului şi al înaltei chemări a omului, s-au înfiripat în el sentimente mai nobile şi, chiar a doua zi, în ciuda ocărilor primite din partea supraveghetorilor, a început să fredoneze, să danseze, să zîmbească şi să viseze, să vorbească, să arunce priviri semnificative şi, în general, să-şi dea în vileag sentimentele, într-un mod mai uman.
        La îndemnul lui, ceilalţi muncitori şi-au procurat şi ei lumină pentru circumstanţele nocturne şi, în felul acesta, au putut să cunoască emoţii asemănătoare. S-au apucat să-şi procure plastroane, ace de cravată, oglinjoare, cărţi poştale ilustrate, volume de poezie, instrumente speciale, tablouri şi alte obiecte similare, legate intim de simţămintele amoroase; au întemeiat la iuţeală patru asociaţii corale, două institute de înfrumuseţare, două ansambluri de artişti amatori şi echipe sportive. Funcţionărimea n-a avut puterea să împiedice această mişcare: După aceea, muncitorii au reuşit să ia cu asalt cartierul femeilor, să le răpească pe toate şi să-şi înjghebe o viaţă de familie; a doua zi au revendicat reducerea programului de muncă şi majorarea salariului, în ziua următoare au început o grevă generală, au înfiinţat trei organizaţii sindicale şi anume: a metalurgiştilor, a muncitorilor textilişti şi a salahorilor agricoli. În ziua de 8 J. au luat fiinţă trei publicaţii, prăvăliile şi magaziile din interiorul oraşului devastate; 26 J au început asasinatele. Acestea sînt evenimentele ultimilor zile, la care binevoiţi a absenta, aflîndu-vă departe de patrie.
        Căutaţi să vă găsiţi alinarea, scumpe domn, dacă puteţi.

Al dumneavoastră devotat
Francis J. Mulberry

        Sir John Andrew Ripraton s-a întors cu faţa spre fereastă pentru a lăcrima nestingherit. După care noi am exclamat printre suspine:
        — Sărmanul Ripraton! Sărmanul Gibbon, noul Adam! Cît de periculoase sînteţi pentru noi, o, voi, prietene de peste ocean! Ocroteşte, cerule, tinereţea noastră!

În româneşte de JEAN GROSU

(Perpetuum comic ’85, pag. 203)