Şeful nostru, de la serviciul de drumuri şi poduri, este un om sobru, integru în relaţiile cu subordonaţii, pe care se străduieşte să-i obişnuiască cu disciplina.
O dată pe lună, convoacă şefii de şantiere, să dea socoteală de tot ce s-a săvîrşit bine sau rău printre buldozere, excavatoare şi betoniere. Invitaţii trebuie să fie îngrijit îmbrăcaţi, obligatoriu cu cravată şi proaspăt bărbieriţi.
Cum ştiam că ţine la punctualitate, ca la viaţa lui, mi-am luat toate măsurile de siguranţă, după care am intrat la frizerie. Aveam două ore bune în faţă, timp în care speram să fiu bărbierit fără grabă.
Frizerul a început să mă săpunească repede. Printre mişcările vioaie ale degetelor, care masau obrazul, mă străduiam să văd cu cine aş semăna, dacă aş purta barbă, din marile figuri ale spiritualităţii. Imaginea din oglindă aducea cînd cu Hemingway, cînd cu figura de martir a scriitorului Vasile Voiculescu. Briciul era ascuţit şi abia aşteptam să-i simt alunecarea lină pe faţă, cînd au dat năvală în frizerie cîţiva componenţi ai echipei locale de fotbal. Pe scaunul de la fereastră se aşezase idolul Ionel Busuioc, atacantul central al echipei, şi toată trupa lui Figaro se adunase inel în jurul lui. În timp ce şeful de tură scurta cu economie cîrlionţii aurii, el le prezenta, cu destulă siguranţă în timbru, avancronica partidei în care se vor înfrunta peste o săptămînă cu un mare adversar, venit tocmai dintr-un judeţ vecin.
— Oricît ar fi ei de tehnici, de disciplinaţi, de rezistenţi soarta jocului o vom hotărî tot noi. Cupa „Brînduşa de aur" pluteşte deasupra stadionului; toată echipa o vede în braţele căpitanului ei, ridicată deasupra capului şi purtată în turnul de onoare al terenului, la sfîrşitul erupţiei vulcanice, cînd oamenii, şuvoaie de lavă incandescentă, ne vor aclama frenetic.
Spuma, care mă transfigurase, începu să se usuce. Fulgii de ninsoare fină se smulgeau cu fiecare respiraţie din troianul de sub nas, de pe bărbie şi, lansaţi în zbor planat, se aşezau pe costumul maroniu cu dungi.
Deci spuma cu miros de levănţică se mutase de pe faţă pe prosopul de la gît şi pe costumul de culoare închisă. Cîteva petice albe se menţineau pe lîngă urechi. În aceeaşi situaţie, stăteau ca hipnotizaţi şi vecinii mei de scaun. Limbile ceasului se apropiau de ora critică.
Mi-am şters uşurel urmele de spumă şi, nebăgat în seamă de nimeni, am plecat cu paşi mari la treburile mele urgente.
La fix, mai-marele nostru s-a urcat la catedră, un birou plasat pe o estradă înaltă şi a intrat, fără introducere, în străfundurile problemei. În timpul discuţiilor, m-a măsurat de cîteva ori cu privirea sa pătrunzătoare. Cum presimţeam, la terminare, m-a anunţat să rămîn în sală. Ceilalţi colegi părăseau încăperea strîngînd în mîini carnetele pline cu „notiţe". A început dojeneala fără preludiu:
— Mă doare sufletul că după atîţia ani de colaborare fructuoasă, mă faci să-mi schimb părerea. Te consideram un om pus la punct, ordonat în permanenţă, încîntător la privire, ca o floare.
— Busuioc! am exclamat, pipăindu-mi barba; abia acum am sesizat catastrofa.
— Cum Busuioc? încerci să faci o glumă nelalocul ei...
— N-aş îndrăzni! am început să-i bănuiesc confuzia. Busuioc fotbalistul poartă toată vina. Cînd am fost la frizerie, a declarat că, din două incursiuni pe stînga, va înscrie două goluri. Arma lor secretă, pentru acest meci va fi ţîşnirea alternativă a mijlocaşului stîng şi a fundaşului lateral dreapta. El povestea, povestea, iar frizerul făcea piruiete pe barba mea, după schemele tactice ale lui Busuioc.
Cînd am început să-i descriu turul de onoare, cu vasul metalic, strălucitor, purtat de el şi de echipă în uralele publicului deslănţuit, ochii şefului au început să strălucească.
— Du-te repede pe şantier, grăbiţi turnarea betoanelor şi sîmbătă lasă-i pe băieţi la stadion. Să nu-şi uite acasă tălăngile, am aflat că adversarii noştri nu se pot concentra cînd vacarmul devine infernal.
Salut şi dau să plec, dar şeful mă reîntoarce de la uşă:
— Să meargă la meci numai necalificaţii, că ăştia au gură multă. Dumneata eşti un om prea serios şi ocupi degeaba locul în tribună!
(Perpetuum comic ’85, pag. 162)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu