,

Epigrame I (pc85)

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu
Constatare

Al comerţului destin
E-ngrădit de-un handicap:
Pe la cîte-un magazin
N-ar fi coadă, de-ar fi cap!

Comportament

Ciudate sînt făpturile neghioabe
Cînd simt în nări stăpînul idolatru
O javră face sluj pe două labe,
Slugarnicul se tîrîie pe patru...

Pe plajă

Unii cînd fac rost la mare
De-un iaurt, pe apucate,
Nu-l consumă în picioare
             Ci pe spate!

Prin cenaclurile literare

Cum se proclamă barzi, îşi lasă chici,
Mustăţi şi bărbi şi ditamai cotleţii,
Că-ţi vine (Doamne iartă-mă) să zici:
Pegaşi! Mai ţesălaţi-vă poeţii!

(Perpetuum comic ’85, pag. 97)





0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate